Ventilator mecanic realizat de o echipă de tineri din Cluj-Napoca

Din oraş UBB Radio

O inițiativă locală din județul Cluj, cunoscută sub numele de „AirUp”, a propus dezvoltarea unui nou ventilator mecanic open-source, care să fie ușor de construit și care să poată fi folosit în situații de urgență.

Pentru ca acest lucru să poată fi posibil, fondatorii AirUp au adunat ingineri, medici și alți profesioniști din domeniul sănătății pentru a colabora la dezvoltarea acestui ventilator.

„Scopul nostru este să dăm o mână de ajutor medicilor din prima linie, pentru ca acesta să poată salva vieți în cele mai bune condiții, în lupta cu COVID-19”, au declarat fondatorii AirUp printr-un comunicat de presă.

Până în momentul actual, aceștia au lucrat la cinci prototipuri de ventilatoare, sperând ca  al cincilea prototip să fie și cel final pentru a putea începe testarea clinică. Prețul de producție pentru un ventilator este de aproximativ $100, iar modul de funcționare a acestuia este momentan controlat printr-o aplicație pe telefon, cu ajutorul unei rețele de Wi-Fi, permițându-se astfel controlul de la distanță.

Aceștia au realizat un videoclip pe pagina oficială în care arată modul în care ventilatoarele vor funcțioana.

„Pentru a putea aduce acest proiect la viață și pentru a putea ajuta cât mai multe spitale din România, avem nevoie, și noi la rândul nostru, de sprijin financiar. Tocmai de aceea, Air Up este în căutare de sponsori și colaboratori care vor să susțină acest proiect, care va ajuta sistemul sanitar din România atât pe termen scurt, cât ș pe termen lung.”, a declarat AirUp.

Sursa: Facebook AirUp

Alesandra Nicoară

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts