Reportaj | O calatorie cu David Karas în lumea jurnalismului

Educaţie

Timp de o lună, Universitatea Babeș-Bolyai a găzduit un nou profesor american. Venit tocmai din New Jersey, David Karas și-a împărtășit cunoștințele din domeniul jurnalismului studenților de la FSPAC. Profitând de ocazie, l-am prins la vorbă pentru a afla mai multe detalii despre cariera și experiența lui.

David

David Karas este un jurnalist american faimos datorită articolelor, reportajelor sale și bineînțeles datorită profesionalismului de care dă dovadă zi de zi. Mai bine de patru ani, David a lucrat la diferite producții de știri locale, naționale și internaționale. În prezent, continuă să contribuie la producția Christian Science Monitor și Monitor (Mercer, Monmouth, Ocean și Burlington) de asemenea împlinindu-și funcția de staff la „The Times of Trenton” (New Jersey).

Totul s-a început pe când David era în clasa a 5-a și a descoperit pasiunea pentru a scrie. Astfel, a început să scrie pentru ziarul școlii primele sale articole, tot acolo a luat și primele sale interviuri. Când a ajuns la colegiu, deja era sigur că avea o înclinație spre jurnalism, de aceia se atârna mult mai serios și cu mai multă îndârjire pentru fiecare material pe care îl publica. Era o adevărată plăcere să discute cu oamenii, să-și facă notițe ca mai apoi să le transforme în articole de calitate înaltă. Ceea ce părea a fi de la început un hobby a ajuns sa fie o carieră de succes. David susține ca pentru el este o adevărată plăcere să discute cu studenți, profesori sau simpli cetățeni despre jurnalism și despre puterea pe care aceștia o au. Mai mult decât atât, a fi un jurnalist este o mare responsabilitate și o datorie morală pe care ești obligat să o îndeplinești cât mai cinstit posibil, a susținut acesta.

Pentru prima data David Karas a venit în România acum un an în urmă pentru a conduce unele cercetări. Astfel acesta a ajuns să facă cunostință cu unii din profesorii de la UBB, urmând ca mai târziu el să devină un profesor pentru studenții de la FSPAC. În cadrul acestui curs, David și-a împartășit cunoștințele din domeniul jurnalismului și a povestit studenților experiențele prin care a trecut și ce a avut de învățat din acestea. Cu siguranță jurnalismul nu este numai lapte și miere, de fapt tocmai dorința de a afla mai multe lucruri, dorința de a fi informat, l-a motivat pe Dave să meargă până în pânzele albe pentru a afla adevărul.

David susține că de multe ori a fost amenințat de către oameni care aveau putere și influența, dar el nu s-a lăsat intimidat și a continuat sa investigheze. De multe ori a primit piste false pentru a-l debusola, cadouri de la cei implicați, însă etica jurnalistică nu permite aceste favoruri, tocmai pentru ca jurnalistul să rămână concentrat și lucid asupra cazului pe care îl cercetează.

Mulți oameni nu vor dori ca adevărul să iasă la iveală, îți vor pune piedici, te vor ademeni în capcane, te vor amenința, îți vor interzice accesul la informați, însă atunci se va vedea cât de bine poți face tu față tentațiilor,

spunea David.

De aici ajungem la calitățile pe care un jurnalist trebuie să le posede. Dupa parerea lui David, un jurnalist trebuie să fie perseverent, curios, sceptic, diligent, motivat, însetat de cunoștințe și foarte atent în tot ceea ce face. Timpul și presiunea poate fi o adevarată încercare pentru fiecare. Trebuie să gândești repede și lucid în toate situațiie. Fiecare om greșește, însă jurnaliștii nu își permit acest lux.

Tot David ne spunea că de cele mai multe ori jurnaliștii își jertfesc timpul liber și viața persoanală. Orarul lor se programează în funcție de evenimentele care se petrec la acea oră. Jurnalistii nu au dreptul de a se împrieteni cu sursele, dacă totuși o fac atunci ei trebuie sa renunțe la materialul la care lucrează. Unul din regretele lui David este că a renunțat prea devreme la unele reportaje, că nu a luptat mai mult pentru informație și că nu și-a ascultat instinctele. Tot el ne sfătuiește să rămânem pozitivi și încrezători.

De asemenea, e foarte important să citim orice ne cade în mâini. Cei mai buni jurnaliști sunt de obicei cititori înrăiți, ce poate fi mai rușinos pentru tine ca jurnalist decât să nu fii la curent cu evenimente, să nu știi ce se petrece în lume. Jurnalismul ramâne a fi o munca nobilă, care trebuie tratata ca atare, afirmă convins David Karas.

– Ana-Maria Bivol / Sursa fotografiei: FȘPAC

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts