Conducerea CTP a propus Primăriei Cluj-Napoca o serie de proiecte care costă 79 de milioane de euro, anunță ziardecluj.ro.
Proiectele, pentru implimenterea cărora se vor accesa Fondurile Europene, sunt următoarele:
Achiziția a 40 de troleibuze în valoare de 20 de milioane de euro
“Un număr de 20 troleibuze au durata de utilizare peste 20 ani, un număr de 32 troleibuze au între 10 si 20 ani. Această vechime crește în fiecare an, sunt uzate tehnic și moral, au un sistem de acționare cu randament scăzut (aprox 50%). Se impune schimbarea lor cât mai repede cu troleibuze moderne”.
Achiziția a 12 de tramvaie în valoare de 24 de milioane de euro
“33 din tramvaiele existente sunt vechi (fabricație 1976-1985) cumpărate second hand din Germania, între anii 2000-2007. Sunt uzate tehnic și moral, 20 din ele au un sistem de acționare vechi, cu randament scăzut și (50%) și trebuie schimbate”.
Achiziția a 40 de autobuze ecologice în valoare de 12 milioane de euro
“80 de autobuze au durata de utilizare peste 20 ani, sunt într-o stare tehnică proastă și trebuie schimbate. Nu asigură confortul necesar călătorilor, au un grad de poluare ridicat, defectele tot mai dese măresc costurile de întreținere și durata de indisponibilitate. Extinderea transportului în Zona Metropolitană necesită un număr mai mare de autobuze”.
Modernizarea liniei de alimentare pentru tramvaie, un proiect de 5 milioane de euro
“Linia de contact a tramvaielor a fost construită cu 27-30 ani în urmă. Acum este foarte uzată și necesită reparație capitală. Tehnologia după care s-a construit această linie este depășită și necorespunzătoare. Nu este o linie compensată și apar frecvente probleme iarna la variații mari de temperatură (ruperi când temperatura este foarte joasă). Calea de rulare s-a modernizat, se vor achiziționa tramvaie noi, se impune și modernizarea liniei de contact conform unei tehnologii la zi pentru creșterea siguranței în circulație a tramvaielor”.
Modernizarea liniei de contact pentru troleibuz – un poiect ce însumează 18 milioane de euro
“Linia de alimentare pentru troleibuze a fost construită în urmă cu 55 ani, cu o tehnologie deja învechită, fără compensare, ridică probleme serioase în exploatare, în special în sezonul rece. A depășit durata normală de utilizare și este foarte uzataă. Cablurile de alimentare a liniei (cabluri îngropate) au depășit durata normală de utilizare și sunt tot mai nesigure în exploatare. Pentru menținerea transportului cu troleibuze și asigurarea unor condiții normale de exploatare este necesară reconstruirea ei printr-o tehnologie modernă”, se arată în raportul CTP transmis Primăriei Cluj-Napoca.
Larisa Antal / Sursa fotografiei: ziuadecluj.ro