Educația sexuală, subiect controversat în România, spre deosebire de alte țări din Europa

Sănătate UBB Radio

Chiar dacă educația sexuală este obligatorie prin lege în aproape toate țările din Europa, conținutul și calitatea acesteia este destul de discutabilă. Țările nordice sunt cunoscute pentru calitatea superioară a orelor de educație sexuală în timp ce în țarile din sudul sau estul Europei, precum România, orele de educație sexuală sunt deficitare sau inexistente în programa școlară.

Experții au susținut în numeroase studii și rapoarte că o educația sexuală neadecvată duce la o creștere a ratei sarcinii la adolescenți și la un număr mult mai mare de persoane care suferă de SIDA și de alte boli cu transmitere sexuală. Spre exemplu, statisticile arată că, în România, 3 din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 15 si 49 de ani nu folosesc nici o metodă de contracepție si numai 51% folosesc metode moderne de contracepție. De asemenea, potrivit unui sondaj național realizat de Institutul pentru Politici Publice, în România, 36% dintre femei au avut cel putin un avort. Mai grav este însă că ţara noastră se află pe primul loc în Europa şi la mortalitatea maternă în rândul femeilor tinere. România se află pe locul doi în Europa la numărul de mame adolescente, 1 din 8 tinere având primul copil la o vârstă mai mică de 20 de ani. În schimb, în Danemarca, educația sexuală a devenit obligatorie din anul 1970, doar unul din 100 de copii este născut de o adolescentă. De aceea, aceste ore ar trebui privite de oameni ca un mijloc adecvat de prevenire a acestor efecte negative.

Președintele Klaus Iohannis a publicat, pe 3 aprilie, legea prin care orele de educație sexuală au devenit obligatorii în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru și a introdus programe de educație pentru viață și pentru sănătate, inclusiv pentru copii,

“în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuala si a gravidității minorelor”. Patriarhia Română a reacționat negativ, poziționându-se împotriva acestor ore. “Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.” a declarat Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.

În ciuda acestei opoziții această lege este susținută de mai mulți parlamentari. Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Național pentru Combarea Discriminării, a declarat următoarele:

„Ceea ce am avut până acum în şcoală şi în societate s-a dovedit a fi un faliment în a preveni naşteri în rândul minorilor. Mame minore, nu neapărat la vârsta de sub 18 ani, ci până în vârsta de 15 ani. Până în 18 ani avem mame minore care au multiple naşteri. Deci, situaţia este destul de gravă pentru că acest lucru afectează şi dreptul la educaţie, la muncă a acestor copile. (…) Numărul ridicat de avorturi, din nou, este un indicator, nu doar naşterile.”

Deșii în România foarte multe personae au o părere negativă în legătură cu acest subiect, în multe țări din Europa, educația sexuală se predă în școli de mulți ani. Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată de în anii 70-80 de mai multe ţări din vestul Europei. În anii 90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

 Într-un sondaj la care au răspuns aproximativ 50 de persoane, majoritatea părerilor au fost pozitive în legătură cu acest subiect. Dintre persoanele care au răspuns la chestionar 65,7% sunt de sex feminin și 34,3% de sex masculin. 68,6% din persoanele chestionate fac parte din categoria de vârstă 18-25 de ani și toți au răspuns afirmativ la întrebare. Răspunsurile negative au provenit de la celelalte categorii de vârstă.

Sunteți de acord cu introducerea orelor de educație sexuală în școlile din România

  • DA
  • NU

De asemenea, am întrebat mai multe persoane ce părere au despre acest subiect și acesta a fost răspunsul lor:

“Ar trebui să bage materie de educație sexuală ca să învețe cât mai repede copii și pre-adolescenții despre ce îi vorba și cum să perceapă subiectul ăsta. Ar trebui să evoluăm ca civilizație, nu să fim sedentari și să stim să anticipăm în loc sa combatem după ce copii își formează ideile preconcepute și subiective.” – Andrei, 20 de ani

“Cred că educația sexuală ar trebui introdusă în școli pentru că în țara noastră acest subiect este încă tabu, mulți părinți nu vorbesc cu copii/adolscenții lor despre acest lucru, multe fete minore rămân însărcinate deorece nu sunt destul de educate despre faptul că există și alte metode de contracepție . Exista multe persoane care contactează boli cu transmitere sexuală iar acest lucru este datorat tot lipsei de educație sexuală din școli.” – Andreea, 20 de ani

“Nu cred că ar trebui introduse astfel de ore deoarece fiecare părinte ar trebui să își învețe copilul despre asta. Și eu sunt părinte și nu mi-ar convenii să învețe copilul meu de ce se pupă doi bărbați că o să le zică și despre asta. Daca vrea să știe ceva să mă întrebe pe mine.” – Traian, 43 de ani

“Sunt de acord parțial cu introducerea orelor de genul. Adică ar fi ok copii de pe la 14 ani să învețe despre asta dar nu cred că spre exemplu copii din primară ar trebui să asculte astfel de chestii. Au timp să învețe și despre asta când cresc.” – Bianca, 32 de ani

Sursa: Unsplash

Alexandra Stanciu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts