Metodele de selecţie a funcţionarilor Uniunii Europene se vor schimba din data de 16 martie. Potrivit Oficiului European pentru Selecţia Personalului (EPSO), se va opta pentru o procedură de recrutare modernă şi mai simplificată.
În acest sens, cei care aspiră la o carieră europeană, vor trece prin mai puţine etape de selecţie. Candidaţii vor beneficia de o evaluare a competenţelor, şi nu a cunoştinţelor, ca în trecut, iar pentru posturile cel mai frecvent întâlnite se vor desfăşura recrutări anuale. Această nouă strategie va elimina şi situaţiile în care aplicanţii erau trecuţi pe liste de aşteptare şi primeau răspuns doar după câţiva ani, întrucât noile liste vor fi reactualizate anual.
Simplificarea procedurii de recrutare se concretizează în reducerea numărului de etape de selecţie. Astfel, vor exista doar două etape, prima fiind un test de preselecţie pe calculator-organizat în fiecare ţară membră a Uniunii Europene, iar a doua constând într-o evaluare, ce va avea loc la Bruxelles.
Candidaţii vor fi testaţi în prima etapă din punctul de vedere al competenţei profesionale şi lingvistice, dar şi în funcţie de aptitudinile cognitive şi de comportament în unele situaţii date. Cea de-a doua etapă va pune accent mai mult pe aptitudinile necesare postului pentru care candidatul aplică, şi mai puţin pe noţiunile teoretice ale acestuia.
O premieră deloc de neglijat este posibilitatea studenţilor în ultimul an de a candida pentru un post UE, aceştia fiind atraşi înspre o carieră europeană. Condiţiile pentru înscriere sunt: cunoaşterea a cel puţin două limbi oficiale ale UE, cetăţenia într-una din ţarile Uniunii şi studiile superioare. Cei interesaţi au oportunitatea de a-şi testa abilitaţile pentru un eventual post, într-o vizită la Bruxelles, unde vor fi supuşi unor probe de o dificultate sporită, dar provocatoare totodată.
Delia Marinescu
Foto: europa.eu