Biblioteca Centrului Cultural German a devenit „Sală germană de lectură”

Biblioteca Centrului Cultural German din Cluj-Napoca a primit, astăzi, titlul de „Sală germană de lectură” din partea Institutului Goethe din București. O comisie din Germania a evaluat pe 26 octombrie biblioteca și a stabilit că se ridică la standardele de calitate impuse acestor instituții la nivel mondial.

La eveniment au luat parte directorul Centrului Cultural German, Fabian Muhlthaler, reprezentanta Institutului Goethe, Eleonore Ellwanger și rectorul UBB, Andrei Marga.

„Goethe-Institut a dat o nouă recunoaștere Centrului Cultural German, fapt ce ne bucură foarte mult și, desigur, ne încurajează. Pe de altă parte, suntem după vizita istorică a cancelarului federal al Germaniei, Angela Merkel, ceea ce pentru noi a fost o mare bucurie și ceea ce creează pentru noi îndatoriri. Oricum, în două luni, Universitatea va avea un program nou, dezvoltat, amplu, de lansare cu noi forțe și cu și mai mare viteză a studiilor germane și a învățării limbii germane.”, ne-a declarat  rectorul UBB,  Andrei Marga.

Biblioteca Centrului Cultural German Cluj-Napoca se adresează atât studenţilor şi profesorilor universitari, cât și celor interesați de limba germană, literatura şi actualitatea germană.

_______

Ana Giol

Distribuie articolul!