Cu doar o săptămână înainte de începerea sesiunii, studenții au devenit tot mai interesați de obținerea, prin orice mijloace, a cursurilor și cărților prezente în bibliografie. Centrele de copiere din preajma campusurilor studențești simt cel mai bine cererea crescută în ceea ce privește listările sau multiplicările materialelor cu caracter educațional.
Un operator al unui centru de copiere din apropierea complexului studențesc Hașdeu ne-a explicat: „Numărul studenților care vin să își copieze este foarte mare, extraordinar de mare, stau și câte 15 oameni la ușă, iar înăuntru câte 6-7, iar proporția este oarecum echivalată, 50-50%. Sunt și proiecte de listat, dar și cărți.”
Vlad, angajat al unui centru similar din aceeași zonă, și-a manifestat de asemenea satisfacția că cererile s-au triplat.
În sprijinul ideii că studenții lasă pregătirea pentru examene pe ultima sută de metri vin și gestionarii librăriilor, care au înregistrat de asemenea în ultima perioadă vânzări mai mari la acest tip de cărți.
Operator gestionar al Librăriei UBB Camelia Suciu declară: „Cel mai bine se vând Istoria, Geografia și Turismul. Le lasă (n.r. examenele, pe ultima sută de metri), normal, după posibilități. Depinde și dacă e curs sau dacă e carte. Cursul e mai ieftin, cartea e mai scumpă.”
Majoritatea studenților preferă însă să își copieze cărțile, cel mai invocat motiv fiind cel financiar. Cu toții recunosc că au lăsat învățatul pe ultima săptămână, dar nu consideră că asta se va schimba curând. De asemenea, acești cunosc și faptul că multiplicarea materialelor didactice nu este legală, însă legislația nu le influențează decizia
În ceea ce privește alegerea modalităților la care apelează pentru a se pregăti pentru examene studenții declară: „Fac rost înainte de sesiune de ele (n.r. cărți) de la colegi, merg, le xeroxez. Nu mă apuc să cumpăr cărți, că ar trebui să merg la fiecare curs, la fiecare seminar. Mă duc la fiecare seminar, dar la curs nu prea”. „Depinde de preț. Adică nu m-ar deranja să le am noi, dar dacă sunt prea scumpe, prefer să le xeroxez. Bine, unii profesori spun că nu acceptă cărți xeroxate la cursurile sau seminariile lor și atunci trebuie să le cumpăr. Am și prieteni care se străduiesc foarte mult și pe timpul anului și vin și-și recuperează fiecare seminar și învață. Dar majoritatea pe care îi cunosc, și eu printre ei, pe ultima sută de metri, în sesiune.”
Mare parte din studenții UBB vor susține primul examen al acestui semestru pe data de 18 ianuarie, când sesiunea de examene începe în mod oficial.
Ioana Teodorescu
Ionuț Hușanu
Foto: www.econ.ubbcluj.ro