Sectorul ONG oferă sprijin unităţilor medicale în lupta contra Covid-19

Sănătate UBB Radio

Indiferent de împrejurările sociale în care ne aflăm, situaţia prezentă ne afectează şi ne face pe fiecare în parte mai vulnerabili în faţa crizei cauzate de efectele pandemiei, iar statisticile care ne sunt arătate ne confirmă, pe zi ce trece, acest lucru. Totuşi, pe măsură ce tot mai mulţi oameni constientizează situaţia, fie din empatie, fie din simpla dorinţă de a ajuta, contribuie zilnic, în diverse forme, la depăşirea ei.

Solidaritatea joacă un rol de bază, iar sectorul ONG se află în prima linie atunci când vorbim despre ameliorarea efectelor epidemiei şi implicit sprijinirea comunităţii noastre. Astfel, pe lângă organizaţiile care au ca scop de sine stătător ajutorarea în situaţii de urgenţă, precum Crucea Roşie Română, care face eforturi considerabile în această direcţie,  există şi foarte multe ONG-uri care şi-au reorientat priorităţile şi au început să desfăşoare acţiuni de ajutorare pentru cei afectaţi de această situaţie.

Cele mai multe organizaţii au început acţiuni de sprijinire a celor din segmentul medical, iar printre care Asociația Dăruiește Viață, Zidebine sau BeardBrothers, iar până în prezent, au contribuit cu echipamente şi  aparatură în valoare de 14 milioane de euro.

„Sistemul medical ne privește pe toți, iar întărirea sa este o prioritate. Obiectivul major este echiparea spitalelor și protejarea personalului medical, iar acest lucru nu poate fi făcut doar de ONG-uri, în lipsa statului. De la începutul pandemiei, organizațiile au fost primele care au acoperit nevoi în țară, înaintea statului”, a declarat Dana Pîrțoc de la Asociația pentru Relații Comunitare, conform republica.ro.

Totodată  o parte din forţele implicate şi-au îndreptat atenţia şi către segmente mai nişate care sunt afectate şi care au nevoie de sprijin în această perioadă.

Asociaţia Ştergem o Lacrimă oferă sprijin pentru oamenii străzii prin echiparea lor cu măşti, mănuşi de protecţie şi produse de igieniezare. StartEvo ajută copiii izolaţi acasă să învețe și să citească prin joacă. Asociatia Autism Voice  se ocupă în special de copiii diagnostificaţi cu autism aflaţi în izolare şi care nu beneficiază de resurse financiare pentru servicii plătite. FDP CLUJ au în vizor mamele și copiii de la 0-6 ani din comunitatea Rampă din Cluj. Asociatia Little People Romania oferă sprijin psihoterapeutic copiiilor bolnavi de cancer, cu menţiunea “Cancerul nu e în pauză în perioada coronavirusului. Nici noi.”

Nevoile sunt variate şi notabile, iar facilitarea lor depinde de spiritul de ajutorare al oamenilor, întrucât toate aceste acţiuni sunt susţinute zilnic din donaţii. Toate organizaţiile menţionate, alături de alte zeci de instituţii sunt înscrise pe platforma RoHelp, unde se întâlnesc toate direcţiile safe de ajutorare şi unde te poţi implica şi tu, în funcţie de tipul de ajutor pe care doreşti să îl oferi: financiar, cu bunuri sau cu propriul timp, prin participarea la activităţi de voluntariat.

Astăzi, Asociaţia BeardBrothes a livrat, de asemenea, a 17-a tranşă de echipamente de protecţie în instituţiile medicale din Cluj: Spitalul Clinic Municipal, SMURD şi Institutul de Inimi, în colaborare cu partenerii lor, care le susţin financiar acţiunile. Zilnic, coordonatorii campaniei pun la dişpoziţie căi de donaţii pentru persoanele fizice care vor să contribuie, îndreptate spre Cluj, Arad, Braşov şi Suceava.

Accesează  pagina de Facebook a organizaţiei şi află cum îi poţi sprijini şi tu pe cei care ajută comunitatea.

Sursa foto: Melania Medeleanu, Asociaţia ZideBine, BeardBrothers

Elena Bejinaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts