Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) la nivelul Uniunii Europene a fost deosebit de puternică în trimestrul al doilea al anului curent, şi mai bine susținută de cererea internă decât se prevăzuse, relevă prognoza intermediară a UE publicată pe site-ul Comisiei Europene.
„Economia europeană este clar angajată pe calea redresării şi mai puternic decât se prevedea în primavară, iar relansarea cererii interne este de bun augur pentru piaţa locurilor de muncă. Cu toate acestea, persistă o serie de incertitudini, iar menţinerea stabilitaţii financiare şi continuarea consolidarii fiscale rămân principalele priorităţi. În acelaşi timp, trebuie să grăbim reformele structurale, ca să ne majorăm potenţialul de creştere. Cu cât acţionăm mai repede şi mai energic în acest domeniu, cu atât putem conta mai mult pe durabilitatea creşterii şi a creării de locuri de muncă.”, a declarat comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.
Potrivit aşteptărilor actuale, PIB real ar urma să crească, pe ansamblul anului 2010, cu 1,8% în UE şi cu 1,7% în zona euro, o creştere mult mai solidă decât se anticipase. Redresarea rămâne totuşi fragilă, marcată de mari incertitudini şi de evoluţii neomogene la nivelul statelor membre. Această imagine de ansamblu se bazează pe actualizarea proiecțiilor financiare pentru Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Polonia, Spania și Regatul Unit, care generează împreună aproximativ 80% din produsul intern brut al UE. La nivelul statelor membre, evoluțiile rămân inegale, în frunte detașându-se economiile Germaniei și Poloniei.
_________
Mara Rusu
Foto: europa.eu