Uniunea Europeană va crea un pod aerian umanitar la nivel mondial, pentru sprijini țările afectate cel mai grav de coronavirus. Va utiliza zborurile pentru transportul materialelor de urgență.
Comisia Europeană a creat un pod aerian pentru a transporta materiale și lucrători umanitari. În săptămânile următoare vor exista mai multe zboruri umanitare ale UE spre țările continentului african, după cum reiese din comunicatul de presă publicat pe site-ul oficial al Comisiei Europene.
Potrivit aceluiași comunicat, primul zbor organizat de Uniunea Europeană în cooperare cu Franța va pleca din orașul Lyon și se va îndrepta spre Republica Centrafricană, unde va transporta circa 13 tone de ajutoare și materiale umanitare. La întoarcere, avioanele vor repatria cetățeni ai Uniunii Europene și alți pasageri.
„Dacă lăsăm astăzi vreo zonă din lume fără protecție, mâine ne vom regăsi cu toții neprotejați. Ca parte a răspunsului nostru pe plan mondial, UE va crea un pod aerian umanitar specific care va permite transportul ajutoarelor în zonele care nu sunt aprovizionate din cauza dificultăților legate de tranzitul mondial. Acest pod poate fi un colac de salvare pentru unele dintre comunitățile cele mai vulnerabile din lume.”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.
Costurile transporturilor de acest gen vor fi suportate de către Comisia Europeană, în timp ce materialele umanitare vor fi asigurate de către partenerii Uniunii Europene. Din anul 2014, Uniunea Europeană a sprijinit financiar Republica Centrafricană cu asistență umanitară în valoare de 770 de milioane de euro.
Pe pagina de Twitter a Comisiei Europene există mai multe postări prin care se arată că se sprijină țările aflate în impas. Astfel, se arată că 1.5 milioane de măști vor fi livrate în Regatul Unit și alte 17 țări europene. O altă postare vizează că alte măști au fost livrate în Macedonia și Muntenegru.
Potrivit Worldmeters, la nivel Global există mai mult de patru milioane de persoane confirmate cu coronavirus, în timp ce 1.5 milioane sunt considerate vindecate.
Sursa: Shutterstock
Ionuț Albu