Măsurile de relaxare propuse de Ministerul Afacerilor Interne, puse în dezbatere

Administraţie UBB Radio

Ministrul Afacerilor Interne a pus în dezbatere în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai 2020.

Astfel, din documentul publicat [măsuri de prevenire și control a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2] reiese faptul că devine obligatoriu din 15 mai să purtăm măști de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Măsurile de carantină și restricțiile instituite anterior pentru următoarele localități/zone: municipiul Suceava şi zona limitrofă formată din comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci,  Moara, Șcheia, Pătrăuți şi Mitocu Dragomirnei, orașul Țăndărei din județul Ialomița, cartierul Bendea din orașul Babadag, județul Tulcea, localitatea Vadu Crișului, județul Bihor și cartierul Poșta din municipiul Buzău, județul Buzău. Reevaluarea măsurilor se va realiza la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către INSP.

Începând din 15 mai, deplasarea persoanelor în afara localităților se va face doar în următoarele situații:

  1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. în scop umanitar sau de voluntariat;
  3. realizarea de activități agricole;
  4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  7. din alte motive justificate, precum:
    7.1 îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;
    7.2 îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;
    7.3 asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
    7.4 deces al unui membru de familie.

Se permite intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

  1. membri de familie ai cetățenilor români;
  2. membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
  3. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
  4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
  5. personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  6. pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
  7. pasageri care călătoresc din motive imperative;
  8. persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Măsurile propuse de MAI nu au fost încă adoptate și pot suferi modificări. Normele de aplicare a măsurilor pot fi consultate pe pagina de web a Institutului National de Sanatate Publică, la adresa www.insp.gov.ro, secțiunea Comunicate. Toate observațiile și propunerile celor interesați pot fi transmise la adresa de mail: propuneri.relaxare@ms.ro.

Sursa: Facebook Ministerul de Interne 

Mihaela Marcu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts