Primul obiect colecționat de Aurel Flutur a fost ghiozdanul său de școlar din lemn, vechi de peste 60 de ani. Acesta a fost și primul pas spre realizarea uneia dintre cele mai mari colecții particulare de etnografie din țară, în Chișcău, un sat din preajma Beiușului, la poalele Munților Bihor.
Intrarea în curtea gospodăriei familiei Flutur, devenită oficial muzeu etnografic începând cu anul 2005, este străjuită de o locomobilă din anul 1907, încă funcțională, vestită pentru folosirea sa în filmul „Pădureanca”. Alături de o batoză, locomobila era folosită pentru treierarea grâului.
Două bucăți de lemn unice au fost transformate de profesorul Iagăr, din Beiuș, cu ocazia unei tabere de creație, într-o sculptură care întâmpină vizitatorii muzeului.
Lucreția Flutur are 67 de ani și povestește cum a început colecționarea obiectelor etnografice. Ea folosea țesăturile vechi pentru a face plapume și fețe de masă, când soțul său i-a propus: „Lasă ceva amintiri, că ai trei copii.” Așa au fost puse bazele uneia dintre cele mai mari colecții etnografice din țară.
„Școala de altădată” păstrează ceva din farmecul simplu al satului românesc. Băncile au fost obținute în schimbul unor alte obiecte; două dintre ele sunt aduse de la o școală din Aciuța, județul Arad, iar una este de la școala din sat.
În cadrul aceluiași interior al școlii de altădată un obiect fascinează: ghiozdanul de lemn a fost realizat de tatăl lui Aurel Flutur, în urmă cu aproximativ 60 de ani.
O cameră a muzeului este destinată prezentării interiorului de casă țărănească din zona etnografică a Crișului Negru. În mijlocul camerei este amplasat urzoiul, folosit iarna la pregătirile pentru țesut, vechi de peste 100 de ani. În jurul mesei sunt așezate lavițe ornamentate, acoperite cu țoli de lână vechi de 60 de ani.
Coliba ciobanului este construită din bârne, prin îmbinarea lemnului, și este veche de 60 de ani. Interiorul său prezintă toate obiectele necesare traiului la stână.
Coșnițele pentru stupi sunt vechi de 100 de ani. Sunt confecționate din paie și bălegar uscat, pentru a apăra împotriva frigului.
Cuptorul de ars oale este opera profesorului de arte din Oradea Raul Bocșe, și a fost realizat în aceeași tabără de creație găzduită în urmă cu 15 ani de către gospodăria familiei Flutur.
Oalele mari de sarmale, de 25-30 kg, erau folosite la nunți și la alte evenimente și se înconjurau cu sârmă când erau încă noi, pentru a fi protejate și a dăinui. Oalele de țuică, ulei sau sau apă au fost cumpărate din sate, au peste 50 de ani și erau folosite de muncitori la câmp.
Fântâna din curtea interioară a muzeului este adusă din localitatea Vârfuri, județul Arad. Pentru a o obține, familia Flutur a fost nevoită să dea o altă fântână în schimb.
Iarna, în locul căruțului, era folosită sania. De ea stă atârnat un lămpaș, utilizat noaptea, la căruță, în timpul drumurilor lungi spre Salonta sau Arad, de unde erau aduse cereale.
Deși astăzi renumele muzeului a trecut granițele țării, Lucreția Flutur povestește că în 1968 vizitatorii erau mai numeroși. În mijlocul atâtor tendințe de urbanizare ale zilelor noastre, muzeul păstrează, prin exponatele sale, frumusețea și trăinicia vieții din satul românesc de altădată.
– Christinne Schmidt
