Andrei Marga, Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, consideră că prin noua lege a educaţiei, învăţământul devine anexa unor partide şi firme.
Demnitatea socială şi salarială a dascălului trebuie restabilită urgent, autonomia universitară trebuie recunoscută, profesionalizarea temeinică trebuie sprijinită, pluralismul trebuie reafirmat, cercetarea ştiinţifică trebuie reconcepută, sportul are nevoie de relansare, tineretul trebuie încurajat să nu părăsească ţara, politizarea trebuie eliminată. O reformă chibzuită a educaţiei este indispensabilă, dar legea de faţă nu o poate face şi nu este o lege de reformă.
În ultimele luni, numeroase cadre didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi sau sindicalişti au criticat vehement legea educaţiei naţionale, recent promulgată de preşedintele Traian Băsescu.
Carenţele nu au fost semnalate nicidecum din interese îngust personale, ci sunt carenţe reale, evidente la orice comparaţie cu ceea ce se petrece în lumea de astăzi. De aceea, este legea care a întrunit cele mai vaste obiecţii întemeiate în societatea românească. Toate forţele sănătoase din societate resping, de fapt, legea adoptată recent. Este o lege care aplică învăţământului concepţii psihopedagogice şi organizări depăşite.România are nevoie de altceva, de o legislaţie efectiv modernă a educaţiei, care să o ataşeze lumii civilizate.
Peste toate, cu felul în care îşi tratează propria criză, cu legea salarizării, cu legea pensiilor, cu politica externă de azi, cu multe alte reglementări din 2009-2011, România etalează nepriceperea legislativă, lipsa de cultură a administraţiei, îşi distruge resurse importante şi se izolează, devenind tot mai mult o piaţă pentru produse mult mai competitive.
UBB Radio
foto: arhiva UBB Radio