Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European a adoptat regulamentul privind programul UE de luptă antifraudă.
Noul program, cu un buget de 181 milioane de euro pentru perioada 2021-2027, va fi implementat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Programul are ca obiectiv protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și o aplicare corectă a legii în chestiuni vamale și agricole. În această situație colaborarea dintre autoritățile naționale și Comisia Europeană este esențială.
Conform noului program al UE de luptă antifraudă, dacă un stat membru al Uniunii încalcă statul de drept, acestuia i se poate bloca accesul la fondurile europene.
De asemenea, Parlamentul European a reușit să consolideze și deschiderea programului către alte țări, printre care și Republica Moldova.
Combaterea fraudei este esențială pentru UE şi trebuie să devină o prioritate pentru guvernele naționale, spune Ramona Strugariu, europarlamentar Renew Europe. Ramona Strugariu a luat recent cuvântul în plen pentru a vorbi despre Programul Antifraudă 2021-2027 al Uniunii Europene, un instrument util, dar care nu poate combate singur frauda şi corupția de pe teritoriul Uniunii.
Era foarte important să avem un instrument mai integrat, care să includă și alte sisteme. Era, de asemenea, important să avem un program care să aibă niște obiective specifice. Și v-aș prezenta aceste obiective și, în același timp, câteva din acțiunile eligibile ale programului. Ca obiective specifice, este vorba, în primul rând, de prevenirea și combaterea fraudei și a corupției.
Articolul integral se găsește pe site-ul Radio România Internațional
Foto: Ramona Strugariu (sursa foto © European Union 2019 – Source : EP Photographer Philippe BUISSIN)