Studiu: Cumpărăturile online vor cunoaște o creștere importantă pe timp de pandemie

Economie UBB Radio

Comerțul electronic urmează să cunoască o creștere mult mai mare față de ultimii ani din cauza pandemiei de coronavirus. Din cauza măsurilor impuse de autorități, oamenii, nevoiți să rămână în case, își fac din ce în ce mai mult cumpărăturile online, arată un studiu Eurostat.

Potrivit sursei citate, odată cu intrarea în vigoare la 3 decembrie 2018 a noului regulament propus de Comisia Europeană care elimina geoblocarea nejustificată în mediul online, internetul a luat amploare și a devenit principala opțiune a oamenilor de a face cumpărături.

Astfel, pentru că de atunci toți europenii au acces la bunuri și servicii online, indiferent de țara în care se află, în ultimul an Oficiul European de Statistică a înregistrat o medie de 60% în UE pentru achizițiile online, printre fruntași remarcându-se Danemarca, Suedia și Olanda, cu procente de peste 80%.

România se află însă la polul opus în acest clasament, cu un procent de doar 23%, ceea ce ne plasează pe penultimul loc din UE, pe ultimul loc aflându-se Bulgaria cu 22%. Totuși, procentul românilor care fac cumpărături online a crescut constant, de la 2% în 2009 la 20% în 2018 şi 23% în 2019, iar statisticile spun că va contiuna să o facă.

În prezent, în contextul pandemiei de COVID-19, cumpărăturile online au devenit o opțiune la îndemâna tuturor de a procura alimente de bază și singura opțiune de a achiziționa articole vestimentare, dat fiind faptul că magazinele sunt închise. Astfel, comerțul electronic urmează să crească și mai mult.

Printre beneficiile cumpărăturilor pe internet se numără accesul la o gamă largă de produse, ușurința de a compara prețurile și nu în ultimul rând posibilitatea de a comanda oricând și de oriunde. Dar alegerile oamenilor diferă de la caz la caz. Multe persoane au decis să profite de această ocazie și să creeze un fond de economii din banii care ar fi fost destinați cumpărăturilor, în timp ce altele au ales să-și reînnoiască garderoba.

„Având în vedere că nu mai ies din casă, nu văd necesare cumpărăturile acum. Este o situație de criză și sunt convinsă că niște bani economisiți îmi vor fi de folos mai târziu, așa că prefer să-i pun deoparte în loc să-i cheltuiesc pe lucruri de care nu am nevoie de fapt” , spune Floriana (22 de ani).

 „Pot spune că am făcut abuz de shopping online în ultima lună! Foarte multe site-uri au avut reduceri de până la 50% și majoritatea magazinelor mele favorite au scos colecții noi. Nu mi se pare un impediment starea de pandemie, mi-am comandat foarte multe haine, accesorii și încălțăminte, iar dacă nu voi mai reuși să le port în acest sezon, le păstrez pentru următorul.” , declară Roxana (19 ani).

De altfel, modalitatea de a face cumpărături online a câștigat încrederea mai multor categorii de vârste, dintre care și a persoanelor de peste 65 de ani care nu se pot deplasa în afara locuinței, sau a celor care înainte de pandemie nu mai folosiseră niciodată internetul pentru procurarea celor necesare.

„Nepotul meu mi-a arătat cum să-mi fac cumpărăturile online. Mi-a fost mai greu la început să mă obișnuiesc, dar acum am început să-mi comand aproape tot ce am nevoie de pe telefonul mobil și să primesc totul în doar câteva zile.”, susține Maria (67 de ani).

„Înainte eram foarte sceptică în ceea ce privește shopping-ul online, mă temeam că imaginile nu corespund cu realitatea și nici că mărimile vor fi potrivite, de aceea n-am îndrăznit să comand niciodată nimic. Odată cu instaurarea stării de urgență, am fost nevoită să comand de pe internet cadouri pentru zilele de naștere ale apropiaților mei și pot spune că am fost mai mult decât mulțumită la primirea fiecărui colet. Acum am început să petrec foarte mult timp pe site-uri și să mă bucur de o varietate de produse mult mai mare, îmi comand de la haine și încălțăminte până la cosmetice de îngrijire personală.”, declară de asemenea  Gabriela (48 de ani).

Sursa: Descopera

Bianca Dogaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts