Mai multe state din UE au aplicat o serie de măsuri de relaxare a restricțiilor. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că astfel de măsuri vor fi luate în România după 15 mai

Internaţional UBB Radio

Mai multe state europene au început să renunțe gradual la măsurile de restricție, fiind însoțite de avertizări pentru menținerea distanțării sociale, potrivit ȘtiriTVR.

Chiar dacă Europa rămâne cel mai afectat continent, cu jumătate din numărul mondial de contaminări și peste 60% din decese, țări precum Germania, Austria, Cehia, Spania, Danemarca și Norvegia au decis să ia măsuri de relaxare a restricțiilor.

Germania a redeschis florăriile, micile magazine de alimente și îmbrăcăminte și librăriile, iar școlile se vor redeschide treptat, din 4 mai. De asemenea, se redeschid și granițele pentru muncitorii agricoli sezonieri. Se recomandă totuși folosirea mănușilor și a măștilor de protecție, se păstrează distanța de un metru și jumătate și interdicția pentru grupuri mai mari de două persoane. Rămân închise barurile, restaurantele și terenurile de sport, iar evenimentele cu un număr mare de persoane, precum concertele, sunt interzise până cel puțin la finalul lunii august, scrie The Hill.

Și în Austria și Danemarca s-au redeschis micile magazine. Norvegia a redeschis creșele, iar în Serbia le este permis celor în vârstă să se plimbe pe lângă casă de trei ori pe săptămână. Cehia a anunțat un plan în cinci etape pentru relaxarea restricțiilor. Ultima etapă, programată pe 8 iunie, vizează redeschiderea  hotelurilor și marilor centre comerciale, iar Spania a permis revenirea la lucru a sute de mii de angajați, menționează Deutsche Welle.

În România astfel de măsuri vor fi luate după data de 15 mai, dacă numărul cazurilor și deceselor va fi în scădere, a declarat președintele Klaus Iohannis după o ședință de urgență, conform Digi24.

Sursa: Agerpres

Bernadette Nemeth

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts