O elevă din Călărași i-a cucerit pe cei de la NASA. A proiectat o navă spațială în care pot să trăiască șapte mii de oameni

Educaţie Tech

Ana Maria Păpurică (16 ani), din Călăraşi, elevă la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei“, a proiectat o navetă spaţială în care pot să trăiască 7.000 de oameni, cu care a participat la concursul internaţional NASA Ames Space Settlement Contest. Cu acest proiect a câştigat locul al treilea în cadrul acestei competiţii, la care au participat 2.500 de persoane din întreaga lume.

Proiectul în sine a constat în redactarea unei cărţi de aproximativ 100 de pagini, cu detalii referitoare la construcţia unei nave spaţiale în care să trăiască 7.000 de persoane, aceasta urmând să devină locul natal al mai multor generaţii.

“Pasiunea pentru astronomie o am încă de când eram mică, căci întotdeauna m-a fascinat universul: mă uitam la stele ore în şir, încercând să le recunosc după nume, vizionam documentare şi citeam studii. Lucrarea a fost realizată în limba engleză, ceea ce a implicat cunoaşterea unor termeni ştiinţifici, iar imaginile care ilustrează nava, nave de transport, roboţi, sateliţi, sisteme de prelucrare a materiei prime, de circulaţie a aerului şi a apei, dispozitive de comunicare au fost realizate în programe de proiectare 3D, pe un calculator nu foarte performant. Acest lucru a reprezentat o provocare pentru mine, întrucât nu am mai utilizat niciodată astfel de programe avansate şi am fost nevoită să le descopăr tainele într-un timp foarte scurt”, a declarat pentru presa locală Ana-Maria Păpurică.

NASA Space este un concurs anual de design și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, de oriunde din lume și este organizat de NASA Ames Research Center și NSS (National Space Society).

– Bilţ Teodora-Maria / Sursa fotografiilor: ETHNews.com și Actualitatea de Călărași

Sursa fotografiei: Actualitatea de Călărași

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts