Fotografii care schimbă lumea

Eveniment UBB Radio

„Picture This: We Can End Poverty”(„Fotografiază asta: Putem pune capăt sărăciei”) este un concurs internaţional de fotografie adresat fotografilor profesionişti şi amatori, lansat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Acesta se va derula în perioada mai-septembrie 2010.

Concursul are ca scop evidenţierea eforturilor de reducere până în 2015 a problemelor sociale majore existente în prezent; probleme precum eradicarea sărăciei şi foametei extreme, asigurarea educaţiei primare, promovarea egalităţii de gen şi valorizarea femeii, reducerea mortalităţii infantile,  îmbunătăţirea sănătăţii maternale, combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli, protecţia mediului în contextul dezvoltării durabile şi promovarea unui Parteneriat Global pentru Dezvoltare.

Juriului va fi compus din cinci membri, respectiv: actorul Antonio Banderas – ambasador ONU al bunăvoinţei,  Paola Messana, director al Biroului AFP din New York,  Mark Garten, director al Departamentului Foto al ONU, Alexandra Avakian şi John Isaac – amândoi fotografi premiaţi internaţional.

Evenimentul este organizat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme – UNDP), în colaborare cu Olympus Corporation, Fundaţia Agence France-Presse (AFP) şi Departamentul de Informare al ONU (DPI).

Ediţia de anul trecut a abordat problema schimbărilor climatice şi a degradării mediului în Africa„Picture This: Caring for the Earth”.

Cei interesaţi se pot înscrie on-line pe site-ul http://picturethis.undp.org/, unde trebuie să posteze trei fotografii care să reflecte progresul înregistrat pe unul din cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului.

Andrada Lăutaru

Foto: undp.org

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts