România va susține Republica Moldova cu materiale sanitare, dar și cu o echipă de medici, în contextul pandemiei

Administraţie UBB Radio

O echipă de medici și personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele să facă față mai bine pandemiei COVID-19. În Republica Moldova sunt înregistrate 3.481 cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus și 101 de decese.  

Pe 7 martie, în Republica Moldova a fost confirmat primul caz de infectare cu COVID-19. La scurt timp după aceea, autoritățile de la Chișinău au introdus mai multe restricții, preluate din experiența statelor afectate, cum ar fi închiderea instituțiilor de învățământ și a traficului aerian. Mai mult, s-a decis instituirea stării de urgență, acțiune foarte criticată de partidele de Opoziție.

,,Despre situația din Republica Moldova, acolo situaţia este complicată. România, care se consideră un partener important, trimite o echipă de medici acolo pentru a ajuta spitalele să facă faţă pandemiei. Totodată, trimitem măști, materiale sanitare de protecţie, medicamente din rezerva noastră în Republica Moldova pentru a ajuta cetăţenii acestei ţări să treacă mai uşor peste criză” a declarat Klaus Iohannis.

Medicii şi asistenţii români care au luptat împotriva noului coronavirus în Italia s-au întors în ţară, sâmbătă după-amiază.

Sursa: Facebook ProRepublicaMoldova

Denisa Poliec

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts