Cu bicicleta prin Europa

Conferința “Sănătate-Mediu-Urbanism, Bicicleta în Europa” a avut loc ieri în cadrul Facultății de Studii Europene. Cu ocazia acestui eveniment, președintele clubului de Cicloturism Napoca, Radu Mititean, a prezentat avantajele bicicletei ca mijloc de transport cotidian cât și a cicloturismului.

Conferinta a reprezentat un prim pas spre redarea urbei catre locuitori, fiind un element al viitorului, cu multiple avantaje.

“Bicicleta alături de transportul în comun, și de mersul pe jos, pot asigura o mobilitate urbană modernă, fără să acordăm mașinilor mai multe drepturi decât locuitorilor orașului”, a precizat Radu Mititean.

Desi în ultima perioadă s-a înregistrat un adevărat boom biciclistic în Europa, se pare că orașele sunt în continuare ale automobilelor.

Conferința s-a încheiat cu o prezentare a excursiei din Corsica realizată pe bicicletă, a lectorului Facultății de Studii Europene, Radu Barna. Acesta a precizat că prezentarea excursiei, a fost de fapt un mijloc de atragere a oamenilor, pentru a le putea fi prezentată bicicleta ca un factor de modernitate, ce face parte dintr-un proces de transformare a valorilor, vizibil în Occident, dar care încet se va putea observa și la noi.

Cristina Vîntu