UBB a lansat o animație menită să ajute studenții Erasmus

UBB UBB Radio

Centru de Cooperări Internaționale (CCI) al Universității Babeș-Bolyai a lansat, în premieră pentru România, un tutorial animat destinat studenților care beneficiază de mobilitățile Erasmus.

Conform unui comunicat publicat pe site-ul Universității, CCI a realizat un videoclip menit să îi ajute pe studenții care pleacă la studii în străinătate prin programul Erasmus să se pregătească pentru călătorie. Astfel, videoclipul prezintă tinerilor, prin intermediul personajului animat E, care sunt pașii preliminari pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și întocmi dosarul necesar plecării în mobilitate.

Potrivit documentului citat, directorul CCI, prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu și șeful Biroului Erasmus al UBB au declarat că demersul a fost inițiat în urmă cu mai multe luni ca urmare a numărului mare de studenți care trebuie îndrumați, dar ideea s-a dovedit a fi mult mai binevenită în contextul actual al pandemiei, deoarece în acest mod ar putea fi redus contactul fizic pe care studenții îl au cu personalul Biroului CCI din cadrul UBB, precum și unii cu alții: „Ideea ne-a venit ca urmare a numărului foarte mare de studenți pe care trebuie să îl îndrumăm. În anul universitar trecut (2018/2019), am schimbat, cu universitățile partenere, un număr de 594 studenți outgoing și 292 de studenți incoming, beneficiari ai mobilităților Erasmus, ceea ce reprezintă un pas foarte mare pentru o instituție de învățământ superior din România. Pe toți acești tineri îi consiliem în cadrul Biroului Erasmus al UBB, pentru ca documentația să fie întocmită în mod corect, având în vedere că se finanțează din fonduri europene.”

De asemenea, studenții implicați în programul Erasmus sunt foarte mulțumiți de programul animat care a fost creat pentru ai ajuta să se pregătească. Andreea Huțanu este o tânără studentă în anul I la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, din cadrul UBB și s-a înscris în programul Erasmus din dorința de a trăi o experiență nouă în învățare.

Andreea a afirmat într-o declarație pentru UBB Radio că animația creată de CCI a ajutat-o foarte mult să se organizeze, deoarece a fost confuză în legătură cu procesul pe care trebui să îl urmeze pentru a-și întocmi dosarul solicitat de Erasmus:

„Mi-a plăcut foarte mult tutorialul, a fost detaliat și ușor de urmărit. Chiar eram foarte confuză în legătură cu procesul pe care trebuie să îl urmez pentru întocmirea dosarului, pentru că nu știam ce trebuie să fac. Pot spune că m-a ajutat foarte mult domnul E. Mă bucur că cineva s-a gândit la noi și l-a creat”.

Videoclipul poate fi vizionat accesând pagina de Facebook Erasmus at UBB și pe site-ul CCI.

Sursa: News UBB

Cătălina Hui

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts