Perioada sărbătorilor de iarnă reușește să transmită în rândul oamenilor mai multă bunăvoință și să îi implice pe aceștia în diverse campanii cu scop caritabil. Nu este scris nicăieri că astfel de acțiuni trebuie să se manifeste doar în anumite perioade ale anului, însă cu ocazia sărbătorilor oamenii parcă prind mai mult curaj, se mobilizează și apoi, împreună, vin în folosul celor care au nevoie de ei.
Ajuți prin implicare și dăruire
O astfel de acțiune în scop caritabil este și „Atelierul de Crăciun” din incinta Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Acest eveniment este organizat de Ioana Lepădatu, asistent asociat al Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Andreea Mogoș, prodecanul facultății și alți cinci studenți din cadrul departamentului de Publicitate din anul 3, care și-au propus ca pe parcursul zilelor de 9-11 decembrie să creeze produse handmade, târg de prăjituri și turtă dulce pe care ulterior să le expună la vânzare. Cu banii strânși studenții vor contribui la ajutorul unui copil din Cluj-Napoca, care suferă de o boală gravă.
Povestea lui Mihăiță Iordache
Mihăiță Iordache este un copil de 3 ani care suferă de pseudo-obstrucție intestinală cronică, boală ce îi afectează în permanență sistemul digestiv prin faptul că mușchii nu se contractă eficient, iar digestia este îngreunată. După multiple internări și zeci de zile de antibiotice, Mihăiță are o șansă în străinătate, unde să i se facă investigații medicale mai profunde decât la noi în țară și să poată afla care este tratamentul adecvat pentru boala lui.
Astfel, un pas important în drumul spre vindecare al lui Mihăiță este deplasarea la Spitalul de copii „Great Ormond Street” din Londra, unde să i se facă timp de 2 săptămâni investigații medicale amănunțite și să se stabilească care este tratamentul potrivit pentru copil. Costul acestor două săptămâni la Londra pentru analize costă aproximativ 53 de mii de euro.
Pentru familia copilului această deplasare nu presupune doar curajul de a înfrunta greutatea, ci și o sumă enormă. Mama copilului, Ioana Bianca Iordache, în speranța că prin ajutorul oamenilor poate aduna această sumă a început să scrie povestea copilului ei pe diverse site-uri de socializare și bloguri destinate mămicilor. A avut încredere și în încredere și-a pus credința. Prin anunțuri de știri, prin vorbe de la om la om și cu ajutorul susținătorilor, familia Iordache a reușit să adune în timp o sumă de aproximativ 50 de mii de euro. Oamenii care au citit poveste lor prezentată pe blog, au arătat că pot ajuta. Au arătat că indiferent de cât de puternic pare zidul din fața lor, se poate trece peste el. Poate că povestea bolii lui Mihăiță a impresionat sau poate această situație e încă o dovadă că dragostea unei mame pentru copilul ei poate trece dincolo de limite.
Spiridușii din FSPAC
Roxana Moldovanu, studentă la Publicitate, una dintre cei cinci studenți implicați în desfășurarea evenimentului „Atelier de Crăciun” mi-a mărturisit că și-au dorit să contribuie la ajutorul unui caz social și să trezească în rândul oamenilor sentimentul de compasiune. Ea a mai adăugat faptul că în perioada Crăciunului este și mai frumos să-i ajutăm pe ceilalți, dar totodată este mai important gestul pe care intenționăm să-l facem celor care au nevoie de ajutor.
În primul rând, la acest atelier vrem să confecționăm produse handmade, să le pictăm și să facem cât mai multe felicitări cu tematică de Crăciun. Începând din data de 11 o să organizăm și un târg prin care să vindem ce am făcut. De asemenea, pe 12 decembrie o să vindem și pachețele de turtă dulce și cupcakes. În felul acesta putem să îl ajutăm pe Mihăiță. Noi ne bazăm pe comunitatea formată în cadrul facultății noastre și să ne ajutăm între noi.
Această comunitate mică de care a pomenit Roxana Moldovanu sau „spiridușii din FSPAC” au aflat de cazul lui Mihai Iordache de pe un site de socializare destinat mămicilor în care era prezentată cu detalii povestea bolii lui. Pe site erau oferite detalii despre starea de sănătate a băiețelului precum și informații despre suma pe care părinții au adunat-o.
O boală care cere luptă…
Rapoartele epidemiologice arată că aproximativ 35-40% din populația lumii are tulburări de mobilitate intestinală. Pot fi afectate persoane din orice grup de vârstă. De exemplu, intestinul iritabil apare mai frecvent la persoanele între 20-40 de ani, în timp ce pseudo-obstrucție intestinală poate apărea la nou născuți sau la bătrâni. Pacienții cu pseudo-obstrucție intestinală cronică acuză în general distensie abdominală, durere, amețeală, oboseală, greață și vărsături cu durată de câteva zile sau luni înainte de diagnosticul condiției.
Toate aceste stări au fost trăite si de copilul familiei Iordache. Potrivit spuselor mamei lui Mihăiță, pe site-ul pentrumihaita.ro, încă din primele zile de la naștere au apărut disfuncționalități ale sistemul digestiv.
Mărturiile unei mame
În luna decembrie 2011, după o mononucleoză cu majore complicații, precum febră, vărsături și ganglioni limfatici inflamați, au apărut adevăratele probleme care se manifestau prin crampe cu eliminări de gaze continue, dureri abdominale, vomă și balonări, care nu treceau de la nimic.
În prezent, după vizite interminabile prin spitale și o operație realizată în anul 2012 la București , șansa copilului familiei Iordache rămâne într-o analiză amănunțită la spitalul din Londra și apoi prezicerea diagnosticului.
Nu ne așteaptă o viata ușoară, dar avem două variante: fie numărăm zilele disperați până când Mihăiță ne va părăsi, ne pierdem mințile încercând să înțelegem neînțelesul, căutând distruși soluții care nu sunt momentan, pentru că această boala nu are leac. Transplantul intestinal și de stomac în situația lui de acum și în viitor nu este cea mai fericită variantă, din motive medicale, fie ne rugăm Domnului și ne păstrăm încrederea și privirea spre El, care poate face orice
a scris mama lui Mihăița pe site-ul destinat lui.
Ioana Lepădadu, asistent asociat dr. al Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate a susținut că Mihăiță este la Londra din 9 decembrie cu părinții lui pentru investigațiile medicale. Ea a subliniat faptul că indiferent de suma pe care o vor aduna în urma atelierului organizat de profesorii și studenții facultății, ei se simt împliniți pentru că este un proiect de suflet, prin care doresc să transmite mai întâi de toate mesajul că, o greutate poate fi mai usoară când e purtată pe mai mulți umeri.
Proiectul acesta este pe sufletul meu. Atelierul de Crăciun, cu sloganul „Spiriduși uniți-vă!” se adresează profesorilor, studențiilor și tuturor celorlalți care doresc să se implice. Cristina Hințea, Conf. Univ. dr. din cadrul departamentului de Administrație Publică mi-a spus de cazul lui Mihăiță care ne-a impresionat. Am încercat să aflu mai multe despre această familie și mi-am dat seama că părinții lui au strâns deja mulți bani, dar mai aveau un pic. Și ne-am gândit, de ce să nu îl ajutăm pe Mihăiță, dacă a ajuns până la acest nivel. Nu este un caz singular, știm asta, dar Mihăiță a fost norocos că ne-a ieșit în cale.
Povestea familiei Iordache poate fi un imbold pentru ceilalți. La boala copilului lor încă s-au mai găsit oameni care să dea o mână de ajutor. Acești oameni au fost și din atât cei care vizitau blogul mamei lui Mihăiță, apropiații, oameni străini care au făcut donații de bani precum și mica comunitate din cadrul facultății. Din dragostea unora se naște speranța că miracolele se întâmplă. Studenții din anul trei de la Publicitate, coordonați de profesorii de la FȘPAC au creat în incinta facultății nu doar o atmosferă de sărbătoare, ci și o comunitate care prinde forțe și ajută pe cei care au nevoie.
– Victoria Nicoleta Algeorge / Sursa fotografiei: http://pentrumihaita.ro/en