Pentru a combate epidemia cauzată de coronavirus și efectele acesteia, Italia a transmis Comisiei Europene o cerere preliminară de sprijin financiar din Fondul de solidaritate al UE și urmează ca săptămânile următoare să transmită detalii suplimentare. Statele membre ale UE pot solicita sprijin din Fondul de solidaritate al UE din motive de urgență sanitară, după ce, la 1 aprilie 2020, Comisia a lansat o Inițiativă pentru investiții în contextul pandemiei de coronavirus.
„Italia este în prezent statul membru cel mai grav afectat de criza cauzată de noul coronavirus și este prima țară care solicită ajutor din Fondul de solidaritate al UE în acest context. Prin sfera sa de cuprindere vastă, care include de acum și urgențele în domeniul sănătății publice, fondul face parte din instrumentele pe care Comisia le-a instituit rapid pentru a reduce presiunea asupra bugetelor statelor membre, ca o dovadă concretă a solidarității europene în aceste vremuri dificile.” a declarat Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
COVID-19 prezintă o urgență majoră în materie de sănătate publică pentru oameni, societăți, dar și pentru economiile noastre. Având în vedere că, s-au înregistrat infecții în toate statele membre, și reprezintă, de asemenea, un șoc economic major pentru UE, Comisia Europeană a prezentat un răspuns imediat pentru atenuarea impactului socioeconomic al epidemiei de COVID-19, axat pe un răspuns coordonat la nivel european.
Ce o să urmeze?
În următoarea perioadă, Comisia Europeană va colecta cererile associate crizei determinate de COVID-19 până la data de 24 iunie 2020. Apoi va urma o evaluare în cadrul unui pachet, care va determina un tratament echitabil tuturor cazurilor, pe urmă va înainta Parlamentului European și Consiliului o propunere de ajutor financiar. Comisia mai promite că va trata toate cererile într-un singur pachet și nu se va ajunge la conceptul „primul venit, primul servit”. Abordarea asta asigură distribuirea justă și echitabilă a resurselor disponibile pentru toate statele membre care sunt afectate cel mai grav de această situație sanitară de urgență.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat:
„Pandemia de coronavirus ne pune la încercare pe toți. Aceasta nu este doar o provocare fără precedent pentru sistemele noastre de sănătate, ci și un șoc major pentru economiile noastre. Pachetul economic important anunțat astăzi este menit să gestioneze situația din acest moment. Suntem pregătiți să facem mai mult pe măsură ce situația evoluează. Vom face tot ce este necesar pentru a acorda sprijin cetățenilor și economiei europene.”
Planul UE de gestionare
Comisia va utiliza toate instrumentele de care dispune pentru a atenua consecințele pandemiei, în special:
- Asigură aprovizionarea sistemelor de sănătate cu materialele necesare, prin prezervarea integrității pieței interne și a producției și distribuției în cadrul lanțurilor valorice;
- Sprijinirea oamenilor, astfel încât veniturile și locurile de muncă să nu fie afectate în mod disproporționat și să se evite producerea unor efecte permanente ale acestei crize;
- Sprijinirea firmelor și asigurarea faptului că lichiditățile sectorului nostru financiar pot continua să sprijine economia;
- Va permite statelor membre să acționeze în mod decisiv în mod coordonat, prin utilizarea flexibilității depline a cadrului nostru privind ajutoarele de stat și a Pactului de stabilitate și de creștere.
Ce înseamnă acest Fond de Solidaritate al Uniunii Europene?
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene sau FSUE este principalul instrument de care dispune UE pentru a face faţă catastrofelor naturale majore şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu regiunile din Europa afectate de dezastre. Fondul a fost creat ca reacţie la inundaţiile devastatoare care au lovit Europa Centrală în vara anului 2002. De atunci, a fost utilizat în cazul a 80 de dezastre de diverse tipuri: inundaţii, incendii forestiere, cutremure, furtuni şi secetă. Până în prezent, au fost sprijinite 24 de ţări europene diferite, suma totală alocată depăşind 5 miliarde de euro. Pentru acest an, fondul are la dispoziție 800 milioane euro pentru a oferi ajutor financiar țărilor UE grav afectate de această criză. Sprijinul financiar vizează reducerea presiunii financiare determinate de măsurile imediate de răspuns, cum ar fi furnizarea de asistență medicală și achiziționarea de echipamente medicale, sprijinirea grupurilor vulnerabile, măsuri de limitare a răspândirii bolii, ridicarea nivelului de pregătire etc.
Sursa: Unsplash/ Christian Wiediger
Marius Băcilă