Capoeira Angola vine din Brazilia cu rădăcini africane şi e caracterizat ca fiind luptă şi joc, dialog al corpurilor, arta de a improviza şi a se exprima ca individ în muzică, în cântare şi în mişcare, în cercul „fermecat” de capoeira şi în prelungirea lui firească: în viaţa de zi cu zi.
Responsabilul pentru cursurile ce se desfăşoară în Cluj-Napoca este Bogdan Rakolcza (Flexivel), elev ale grupurilor Capoeira Angola Mae Köln şi FICA Bahia (Mestre Cobra Mansa, Mestre Valmir). Practică aceste cursuri de peste 5 ani, pe care le-a descoperit în Germania, a doua lui casă.
Spune despre Cluj că : „e locul cel mai frumos din lume, e cea mai frumoasă Brazilie românească care este!”
„Nu există niciun fel de români, nu există o Românie, există oameni aici. N-am văzut niciodată România, am văzut oameni şi am văzut oameni frumoşi aici!”
Interesaţii sunt oricând bineveniţi să participe la antrenamentele de la Fabrica de Pensule. E nevoie doar de o pereche de adidaşi uşori, şi haine lejere. Cursul se bazează pe contribuţii voluntare din partea participanţilor.
Adina Dorca: Cum ai defini Capoeira?
Bogdan Rakolcza: Capoeira e joacă, e învăţământul de a te juca, este un mod, o abordare a jocului din perspectiva afro-braziliană. Dacă ne gândim, există multe alte perspective, cum ajungi spre arta de a te juca… dar una dintre ele este Capoeira. Capoeira e născută în Brazilia de părinţi africani. Cineva zicea la un momentdat să ne imaginăm ca şi cum o femeie ar fi rămas gravidă în Africa şi a născut, deportată fiind, în Brazilia. Cam asta este istoria Capoeirei, existau toate elementele deja din Africa dar erau lucruri separate, erau dansuri, erau ritualuri, erau lupte, erau tot felul de chestii care în Brazilia, au născut copilul care se numeşte Capoeira.
A.D.: Să înţelegem că Capoeira e un mix de culturi?
B. R.: Există o povestioară care spune că undeva într-un viitor îndepărtat, o rasă extraterestră vine şi colonizează pământul şi are nevoie urgentă de forţă de muncă gratuită, oameni care pot fi luaţi sclavi şi să-i deporteze în lumea lor, unde să lucreze, să facă tot felul de munci foarte simple care nu cer decât două mâini. Aceşti extratereştrii au ajuns în Europa, iau de oriunde oameni, iau finlandezi, iau germani, italieni, români, francezi, croaţi, bulgari şi sunt toţi în acelaşi loc de muncă, undeva în lumea lor. Cam aşa e şi povestea Capoeirei, multe, multe popoare cu diferite tradiţii aruncate toate la un loc, şi în situaţia în care cale de întoarcere nu este, oamenii au încercat şi au văzut ce pot învăţa unii de la alţii şi s-a creionizat cultura. S-au mai adăugat elemente ale popoarelor indigene din Brazilia, s-au mai adăugat elemente ale colonizatorilor portugezi şi din toată chestia asta a ieşit această artă, Capoeira.
A. D.: Unde ai învăţat şi când ai văzut prima oară o astfel de reprezentaţie?
B. R.: Eu cred că, la fel ca şi foarte mulţi oameni, am văzut prima oară Capoeira pe playstation acum vreo 12, 15 ani era pe vremea aceea un joc celebru, unde era un personaj care făcea Capoeira. Cred că foarte, foarte multă lume ştie Capoeira exact de acolo şi inclusiv eu, când era cam prin clasa a 8-a, acum 15 ani.
A. D.: Când ai vizionat ai ştiut ce vizionezi?
B. R.: Se ştia că e Capoeira, da, scria acolo. Erau oameni cu capul pe sus, cu capul pe jos, roată, chestii, spectaculos, imprevizibil şi după am văzut în ceva ani, după întâlnirea aceea, pe internet un grup la Berlin. Probabil că nu era singurul grup nici la vremea aceea, era prin 98, 99, cam pe acolo era, era un video la o calitate mizerabilă postat pe internet, m-am uitat şi dădeau cu picioarele. Atunci nu-mi doream, atunci am văzut că asta nu e de mine.
Întâlnirea mea propriu-zisă a fost în anul doi al studenţiei, aveam un coleg de facultate la Nürnberg care făcea Capoeira deja de doi ani şi îmi tot zicea, băi sunt aici în Nürnberg cursuri de capoeria, nu vrei să vii odată la antrenamente? Şi eu ziceam nu, nu-s eu de din ălea. Şi el tot insista, hai vino şi încearcă! Şi la un momentdat am zis hai că vin şi eu. M-am dus acolo şi m-a captat muzica, muzica a fost elementul care m-a prins la început. Muzica de Capoeira e altceva, nu e muzică care…nu e muzică artistică, ci muzică care e artistică pentru că e funcţională, pentru că e exact muzica care trebuie să fie pentru Capoeira, o muzică are o misiune, cum ar veni, are un rol foarte clar definit şi e altfel, nu se complace în sine ci e conştientă pentru ce trebuie să fie bună. Şi nu ştiu….m-a prins din start, după prima oră de Capoeira ştiu că am cântat ceva cântec, nici nu mai ştiu care era, şi mi-am zis uauuuu! se cântă..şi am mers în continuare. Am mers în continuare cu febră musculară, când trebuia să facem o roată încercam să n-o fac, ziceam că nu pot, nu pot.
A. D.: Şi apoi ai mers în Brazilia.
B. R.: Mai trec câţiva ani până acolo! La Nürnberg am făcut timp de vreo doi ani, după aceea trei sferturi de an am făcut în Köln, în Köln am ajuns prima dată într-un grup de Capoeira tradiţională şi după aia, după Köln ştiam că Capoeira în forma ei tradiţională e lucrul care mă înteresează. Cândva după asta a venit şi timpul lucrării de diplomă,şi am zis băi, hai să încerc să fac despre Capoeira.
A. D.: Ce părere ai despre Cluj, despre clujeni, despre oameni?
B. R.: E locul cel mai frumos din lume, e cea mai frumoasă Brazilie românească care este. Eu mă simt foarte acasă aici la Cluj şi aici e locul meu.
A. D.: Românii ca şi popor, cum ne vezi?
B. R.: Nu există niciun fel de români, nu există o Românie, există oameni aici. N-am văzut niciodată România, am văzut oameni şi am văzut oameni frumoşi aici, dar nu i-am văzut odată pe toţi ăia 21, 22 de milioane de români, ca să pot vorbi de români ca şi popor. La fel pot să mă întâlnesc cu cei 22 de milioane de oameni şi să stau cu ei la un loc, să pot să stau acolo câteva zile ca să-i observ când fac chestii, doar atunci o să pot să zic ceva despre ei.
A. D.: Brazilienii sunt mai uniţi unul faţă de celălalt?
B. R.: Şi spre bine şi spre rău, da!
A. D.: Cum începe şi cum se terimnă un curs de Capoeira?
B. R.: Să ştii că e de fiecare dată cu totul diferit, un curs de Capoeira…aaaaa, chiar nu se poate spune din moment ce sunt atât de multe chestiide învăţat, un om care vine la Capoeira trebuie să înveţe mişcări, trebuie să-şi formeze corpul încetişor să-i fie mai uşor în Capoeira, trebuie rezistenţă, atenţie, astea se leagă, sunt elemente în dialog, trebuie să înveţe să cânte la instrumente, trebuie să înveţe să cânte cu vocea, pe toate astea trebuie să le înveţe, aveam aşa de multe chestii de învăţat. Nu avem două ore la fel, la început fiecare se încălzeşte în parte, după aia depinde, stăm şi ne concentrăm pe mişcări anguale ca să înveţe lumea. Haide să-ţi spun o chestie care durează o vreme până când se reobişnuieşte lumea, mersul iarăşi în patru labe în diferite feluri, ca şi copii ştim cu toţii că suntem creativi dar pierdem contactul cu solul! Odată ce creştem, ne pierdem contactul intim cu podeaua , de a ne rostogoli pe jos, de a ne mişca, de a face multe lucruri la fel. În funcţie de cât de tare s-au îndepartat de sol, oamenilor le este mai greu sau mai uşor să se obişnuiască să se sprijine din nou şi cu mâinile pe jos şi cu picioarele. Facem multe mişcări în joacă, diferite feluri de a te mişca. Facem mişcări individuale, anumite lovituri.
A. D.: Am văzut că faceţi mişcări şi în pereche. E important să lucrezi în pereche?
B. R.: Clar. E extrem de important să lucrezi în pereche, probabil lucrul cel mai important. Mişcările individuale sunt importante dar exerciţiile pe care le facem noi în timpul antrenamentelor în pereche sunt cele care te fac să înţelegi cu timpul care e scopul. Mişcările nu sunt mişcări gratuite în Capoeira, orice mişcare are un scop, un anumit obiectiv.
A. D.: Este unic în Cluj cursul tău de Capoeira?
B. R.: Cursul nostru clar este unic, pentru că este singurul curs de Capoeira tradiţională, e chiar singurul grup de Capoeira Angola din România.
A. D.: Cum vă găseşte lumea?
B. R.: Avem un blog, http://capueriaangoalaromania.wordpress.com acesta este bolgul care l-am creat recent.
A. D.: Cursurile unde se ţin?
B. R.: Cursurile se ţin la Fabrica de Pensule din Cluj, pe strada Henri Barbusse 59-61, la etajul 1 în mod normal. Cursurile se ţin lunea între 19.00-21.00, miercurea între 20.00- 22.00 şi duminica între 17.00-19.00. În ceea ce priveşte costul cursurilor, anul acesta a fost pe bază de voluntariat pentru că am avut un pic de finanţare de la sediul SC, care a expirat acuma în toamnă. Probabil când o să reîncepem antrenamentele taxa va fi de 80 de lei pe lună.
A.D.: Noi sperăm că cititorii noştri vor fi interesaţi să vină măcar o dată să vadă despre ce este vorba.
BR. : Da, m-aş bucura mult! Asta din februarie o să fie antrenamente regulate sau cine doreşte să vadă poate să vină duminică 24.10.2010 de la ora 16.00, am un cerc de Capoeira, cine doreşte să vadă este binevenit acolo. Este şi cercul nostru de rămas bun, sărbătoare mare şi frumoasă.
__________
Adina Dorca
