Unde este competiţie, imediat apare şi voința, puterea, aspirația și perseveranța. Jocul intelectual ,,Ce? Unde? Când?” (CUC) pare să includă toate componentele care ar asigura o dezvoltare personal continuă. CUC a fost implementat în comunitatea din Cluj de către membrii Grupului de Inițiativă Basarabeană Cluj în cadrul festivalurilor culturale Bucovina și Basarabia, după care s-a transformat în ediții sistematice organizate în afara GIB de către moldovenii studenți în Cluj.
,,CUC reprezintă o ocupație intelectuală plăcută a timpului liber și foarte așteptată de către amatorii jocului intellectual, întrucât e inevitabilă organizarea sistematică a întrunirilor”
a declarat Ion Covalciuc, moderator și organizator CUC.
CUC este organizat în fiecare sâmbătă în localul Londoner și adună pe cei care doresc să-și testeze potențialul intelectual, dar și să-și îmbunătățească cultura genrală. Necesitatea acestei activități a apărut din dorința de a pune neuronii în mișcare și azartul pe plan intelectual, difersificând ocupațiile studenților în timpul liber, oferind posibilitatea de lifelong learning.
,,Niciodată nu am luat decizia de a participa la Ce? Unde? Când? bazându-mă pe competiţie şi să câştig. La început a fost curiozitatea. Am venit, am văzut, m-am contaminat și la următoarele întâlnire am participat. E frumos, e pasiune, dar trebuie și effort, rapiditate și inteligență, or aceasta din urmă e testată la greu”
subliniază Maria Fărâmă, studentă la Facultatea de Litere, UBB, Cluj.
Calitățile necesare unui bun jucător sunt: inteleligența, rapiditatea, dorința de a cunoaste lucruri noi și de a asimila ușor și conștient, acestea fiind considerate avantaje. Dacă nu ai un avantaj competițional, atunci nu intra în competiție. CUC având reguli foarte simple și predefinite. Întrebările cer răspunsuri, indiciile se oferă, timpul se scurge, iar tensiunea se simte în aer. Cine rezolvă dilema, învinge. Chiar dacă este un joc de echipă, CUC poate fi considerat și o competiție cu tine însuți.
Socializarea demonstrează că fiecare trăieşte pe cont propriu, fiind în permanentă competiţie pentru accesul la resurse.
,,Cunoașterea înseamnă putere. CUC antrenează și dezvoltă, fiind o traditie a basarabenilor din Cluj, care atrage tinerii prin petrecerea timpului liber util și plăcut, prin îmbogățirea cunoștințelor”
precizează Ion Covalciuc.
Jocul “Ce? Unde? Cand?” constituie principala activitate a celor pasionați de Jocuri Intelectuale. Acesta constituie varianta adaptata a unui joc televizat apărut în Uniunea Sovietică, intitulat “Cto? Gde? Kogda?” (în rusă – “Ce? Unde? Cand?”). La jocul “Ce? Unde? Cand?” participă echipe formate din cate 6 jucători, care trebuie să răspundă la întrebări de inteligență, logică, erudiție, perspicacitate.
Prin jocul intectual, are loc acumularea cunostintelor noi si diversificarea acțiunilor mintale. O imaginatie bogată este dovada unei inteligențe bine antrenate, de aceea în timpul jocului intelectual nu este posibilă inhibarea, ci modelarea experienței de viață.
– Doina Stînă