Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează o dezbatere în care se discută problemele orașului, după pandemia de Coronavirus

Din oraş UBB Radio

Dezbaterile privind probleme precum starea sectorului de sănătate, a sportului clujean și nu numai,  vor avea loc pe o platformă online de videoconferință, iar oricine dorește, poate să participe, potrivit unui comunicat de presă.

Este de știut faptul că pandemia a afectat majoritatea domeniilor de activitate din orașul Cluj, însă, primăria lucrează intens la găsirea unor soluții care să îi mulțumească pe clujeni. Astfel, primarul a decis găzduirea unor videoconferințe, în următoarele 30 de zile, în care să se discute cele mai importante probleme referitoare la viitorul orașului. Consiliul Local are în vedere adoptarea unor noi politici publice, inclusiv din perspectiva alocărilor financiare de la bugetul local.

Conform comunicatului de presă al Primăriei, dezbaterile se vor concentra pe trei întrebări principale, care stau neîncetat pe buzele cetățenilor din Cluj. Aceste întrebări sunt următoarele:

  1. Cum a fost afectat domeniul respectiv de pandemia Coronavirus?
  2. Care sunt soluțiile în domeniul respectiv după pandemia Coronavirus?
  3. Care sunt modalitățile și politicile publice prin care Primăria și Consiliul local pot ajuta domeniul respectiv?

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor publice vor fi înscrise pe platforma online de videoconferință, pe baza unui formular completat online pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca (Secțiunea Depune cereri disponibilă aici: https://e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/), înainte cu minimum patru ore de ora stabilită pentru începerea ședinței. Cetățenii care s-au înscris în aceste condiții, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică și vor putea lua cuvântul.

Calendarul dezbaterilor publice este următorul:

  1. Starea sectorului cultural clujean. Alocările financiare pentru sectorul organizațiilor neguvernamentale : Miercuri, 27 mai 2020, ora 17:00;
  2. Starea sectorului de sănătate clujean.Alocărille financiare pentru domeniul medical : Marți, 2 iunie 2020, ora 12:00;
  3. Starea sportului clujean. Alocările financiare pentru domeniul sportului:Marți: 9 iunie 2020, ora 12:00;
  4. Starea mediului de afaceri clujean. Provocări și soluții: Marți: 16 iunie 2020, ora 12:00;
  5. Starea socială a municipiului Cluj-Napoca.Provocări și soluții: Marți: 23 iunie 2020, ora 12:00.

În lunile următoare, Primăria are în vedere continuarea dezbaterilor publice, pe teme legate de învățământ, cultură, transport, mediu și alte teme de interes public.

Sursa: Pixabay

Ruth Beucă

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts