Tinerii actori ai Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, s-au încins în jocul unui spectacol inedit, miercuri seara, pe scena studioului ”Radu Stanca” de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca pentru a celebra Ziua Internațională a Teatrului.
Sub coordonarea profesorilor Miriam Cuibus, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu și Raluca Lupan, cei 22 de studenți din anul I la secția actorie s-au regăsit în ipostaza protagoniștilor spectacolului ”Praguri”, o creație originală care îmbină elemente de teatru non-verbal, teatru dans si teatru de obiecte.
Pentru detalii legate de spectcol am discutat cu profesorul de teatru al studenților, Miriam Cuibus, care a oferit numeroase clarificari cu privire la felul în care s-au pregatit actorii:
Piesa s-a construit în jurul temei principale a conditiei umane, evidentiate prin trei ”praguri” mari ale evoluției: pragul de lapte asociat copilăriei, pragul de iarbă, asociat adolescentei si pragul de rumeguș ce corespunde cu o vârstă a revoltei. Aceste praguri reprezintă o transpunere metaforizată a formării lor ca actori.
Cu privire la tot efortul depus la realizarea spectacolului am consultat opinia unuia dintre actori:
Sala spectacolului a fost arhiplină, iar publicul a empatizat cu personajele de pe scena, acesta reacționat deseori prin râsete, aplauze și ovatii la mometele produse de jocul actoricesc deși audiența se aflau nu numai simpli spectatori ci și numerosi oameni de teatru precum actori, regizori, profesori și studenți.
Cu scopul de înțelege impresia pe care au lăsat-o tinerii actori am cerut opinia publicului în această privință:
– Material realizat de Christian Suciu și Alexandru Nistor