Urbanizarea sub lupă: Ziua Mondială a Habitatului

Din oraş Social

Peste 50 de ţări sărbătoresc Ziua Mondială a Habitatului. Evenimentele organizate astăzi au ca temă “Planificarea viitorului nostru urban”.

În 1985, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a hotărât că în prima luni a lui octombrie va fi sărbătorită Ziua Mondială a Habitatului, fixând obiective globale referitoare la dezvoltarea urbană şi protejarea mediului. Anul acesta, ONU îşi propune să atragă atenţia asupra necesităţii de a conserva habitatul natural şi să responsabilizeze cetăţenii pentru o dezvoltare armonioasă a oraşelor.

Potrivit Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, “provocările urbane majore ale secolului al 21-lea includ creşterea rapidă a multor oraşe şi declinul altora, extinderea sectorului informal şi rolul oraşelor în declanşarea sau diminuarea schimbărilor climatice. Mai mult, “dovezi din toată lumea demonstrează faptul că guvernele nu fac faţă acestor provocări”.

Cu ocazia celei de-a 24-a celebrări a habitatului, ONU va prezenta Raportul Global asupra Aşezărilor Umane pentru anul 2009, cu titlul “Planificarea oraşelor sustenabile”. Documentul evaluează provocările începutului de secol şi identifică posibilităţile de inovare în domeniul urbanizării.

urbanizarea-sub-lupa

Peste 50 de ţări sărbătoresc Ziua Mondială a Habitatului

Alina Radulov

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts