Servicii on-line pentru clujeni

Administraţie

“Sistemul Informatic Integrat pentru servicii on-line oferite în minicipiul Cluj-Napoca”, va fi pus la dispoziția clujenilor începând cu data de 3 iunie 2012. Noul sistem îi scutește pe cetățeni de statul la coadă și drumurile efectuate în plus.

Acest proiect unic în România aduce o simplificare la nivelul relației dintre cetățeni și Primărie, cu evitarea tuturor drumurilor care nu își au rostul. De la orice formular care nu necesită semnătură directă și până la toate sesizările pentru parcările auto pot fi făcute on-line”, a declarat primarul Sorin Apostu.

De asemenea, cetățenii vor beneficia prin intermediul serviciului on-line de posibilitatea vizualizării on-line a stării documentelor depuse, de creșterea calității serviciilor prestate, de reducerea timpului de răspuns la problemele sesizate, campanii de informare, dar și informare periodică prin  newsletter etc.

Noul sistem este unul deschis, adică pe el se pot așeza toate nevoile pe care cetățenii le vor avea în ceea ce privește relația cu Primăria, care poate fi făcută de acasă. Deci, cu cât sunt mai puține drumuri la Primărie, cu atât este mai bine pentru cetățeni”, a mai adăugat Sorin Apostu.

Serviciile de instalare, analiză, configurare, implementare și instruire se vor desfășura pe parcursul a opt luni, astfel că site-ul va fi pus la dispoziția viitorilor utilizatori începând cu data de 3 iunie 2012.

Proiectul este co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar valoarea totală este de 6.678.570,36 lei, din care contribuţia Primăriei este 1.178.571,24 de lei.

Mai multe informații despre acest proiect pot fi vizualiza-te pe site-ul Primăriei.

______________

Anca Baciu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts