Portretul Paulei Ungureanu, urmaşa lui Huţupan

Sport

esp_rou-ROU_win-uros_hocevar

Portarul naționalei României de handbal feminin, Paula Ungureanu (34 ani) este una dintre valorile handbalului românesc. Chiar dacă s-a lovit de probleme grave de sănătate de-a lungul carierei, Paula nu şi-a pierdut speranţa, iar acum se luptă din nou pentru titlul de cel mai bun portar al lumii.

A fost inter, dar a devenit portarul nr.1 al României

Născută la Braşov în 30 martie 1980, Paula Ungureanu este una dintre cele mai bune handbaliste ale României la ora actuală. Şi-a început cariera de handbalistă la Dinamo, acolo unde a fost antrenată de Lena Brebeanu. În vârstă de 34 de ani, Paula are 1,80 înălţime şi 74 de kilograme, înălţimea fiind un atu foarte important pentru portarii din ziua de astăzi.

„Am început să practic handbalul din 1993, atunci când am avut şi prima mea legitimare, la Dinamo Bucureşti, cu o colegă de şcoală şi de acolo a pornit totul. Vreau să spun că la început nu am fost portar. Am început pe teren, unde am evoluat pe postul de inter”

a declarat Paula Ungureanu.

Şi-a început cariera de handbalistă la Dinamo, acolo unde a fost remarcată şi îndrumată  de Lena Brebeanu. De-a lungul carierei a evoluat la echipe precum: Universitatea Remin Deva, Dunaffer, Hypo Viena, Podravka Koprivnica şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cu fosta campioană a României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Paula Ungureanu a ajuns până în finala Ligii Campionilor, acolo unde gruparea vâlceană a fost învinsă de danezele de la Viborg. Cu echipa naţională, goalkeeperul originar din Braşov a cucerit două medalii, una de argint la Campionatul Mondial din 2005 şi una de bronz la Campionatul European din 2010.

Europeanul din Norvegia şi Danemarca, o nouă etapă din viaţă.

Chiar dacă s-a accidentat grav în timpul partidei cu Croaţia de la Campionatul European din 2010, Paula a reuşit să rămână însărcinată şi să aducă pe lume un băiat, acesta fiind darul cel mai de preţ al handbalistei. Păulica, aşa cum o alintă colegele de la echipă a părăsit turneul final din 2010 în lacrimi, după ce în partida cu Croaţia a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, la capătul unei faze în care Paula a aterizat greşit în încercarea de a para o minge.

„Şi la Campionatul European din Danemarca am trăit momente magice, chiar dacă la început am spus că a fost o experienţă urâtă, ţinând cont că m-am accidentat. Însă, din tot răul care mi s-a întâmplat, a rezultat copilul meu, cel mai bun lucru de pe pământ”.

Timp de șase luni Paula nu a mai putut practica sportul ei preferat, iar ulterior a rămas însărcinată. În tot acest timp, goalkeeperul naţionalei a reuşit să fie aproape de familie, şi-a luat în serios rolul de mamă şi a văzut cum Paul creşte de la o zi la alta. A revenit pe teren abia în luna septembrie a anului 2012, când Paula a fost desemnată handbalista anului 2012 în România.

Handball Women World Championship

HCM Baia Mare, o adevărată provocare

Din vara anului 2013, după ce Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a desfiinţat, Paula a semnat un contract cu HCM Baia Mare, echipă cu care a câştigat titlul de campioană a României, Cupa şi Supercupa României. Datorită evoluţiilor foarte bune în poarta HCM-ului din Baia Mare, gruparea maramureşeană s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, acolo unde Paula şi-a continuat şirul evoluţiilor spectaculoase.

Portarul braşovean recunoaşte că a fost o provocare să semneze cu HCM Baia Mare.

„A fost o provocare pentru mine să vin la Baia Mare. Sincer, nu mă aşteptam să mă simt atât de bine aici. Când am luat această decizie am luat-o gândindu-mă în primul şi primul rând la copilul meu, şi nu îmi pare rău deloc”.

Cel mai de preţ trofeu al Paulei este copilul său, în vârstă de doi ani. Paula Ungureanu nu doreşte să-şi oblige copilul să practice un sport ci îl va lăsa să aleagă la momentul oportun.

“Am spus că nu îl voi obliga niciodată să facă handbal sau fotbal. Poate va fi un mic gadget, nu ştiu. Îl voi lăsa pe el să aleagă când va fi momentul”.

Începând cu 5 decembrie, Paula s-a deplasat în Ungaria, acolo unde evoluează pentru naţionala României la Campionatul European.

– Cătălin Weinmuller Sursa fotografiilor: www.ehf-euro.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts