„U” CLUJ – TIMIȘOARA 22-40 (10-26): RUGBIȘTII ARDELENI ÎNCHEIE SEZONUL CU O ÎNFRÂNGERE

Sport

Universitatea Cluj-Napoca a cedat în ultima etapă a SuperLigii CEC Bank, în fața celor de la Timișoara Saracens, și termină sezonul pe ultima poziție a clasamentului.

Timp de 20 de minute, meciul a fost destul de echilibrat, la jumătatea primei reprize oaspeții aflându-se în avantaj, 10-7. La câteva minute după, scorul a fost dat peste cap cu eseul transformat al celor de la Timișoara Saracens, 10-14, pentru ca până la pauză tabela să arate deja un scor halucinant, 10-26.

Bănățenii continuau asediul și după pauză, după un sfert de oră reușind un nou eseu, și acesta transformat, scorul devenind 10-33. Clujenii au dat semne de revenire la fazele imediat următoare, reusind și ei un eseu transformat și trecându-și 7 puncte în cont. Cu 10 minute rămase din joc, gazdele au început să spere la punct sau puncte după un nou eseu, 22-33. Speranțele acestora erau năruite câteva minute mai târziu, după ce Timișoara a reușit un nou eseu, și acesta transformat, 22-40, astfel stabilind scorul final al partidei.

Aceasta fiind ultima etapă din campionat, clujenii au fost aplaudați la final de cele câteva zeci de fani care au asistat la meci. „U” Providalco încheie un sezon dezamăgitor pe poziția a opta, ultima în clasament, cu doar 12 puncte. Pentru timișoreni urmează lupta pentru titlu, în play-off, aceștia terminând sezonul regulat pe locul doi.

– Material realizat de Cristian Cozmaciuc

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts