Phoenix la Peninsula şi alte noutăţi pentru vizitatorii festivalului

Divertisment Eveniment

Penultima seară a Festivalului Peninsula 2010 va sta sub semnul muzicii care a născut legendele rock ale Europei. Este vorba de Phoenix (RO), Europe (SE) şi Omega (HU) care vor concerta, în această ordine, pe Scena Mare a festivalului, sâmbătă, 28 august.

Veterani ai muzicii rock din România, trupa Phoenix dăinuieşte de aproape cinci decenii pe scenă şi e una din acele trupe care a reuşit să îşi înmulţească fanii an după an, începând de la cei care îi ascultau de pe vynil, până la cei care acum îi caută pe Youtube sau le cumpără CD-urile.

Suedezii de la Europe sunt practic sinonimi cu orice numărătoare inversă de pe planetă, datorită piesei “The Final Countdown”, un adevărat imn rock. Europe au început anul 2010 în forţă, cu concerte sold out în Olanda, Franţa, Cehia, Marea Britanie şi Japonia unde fanii s-au înghesuit să audă ultimele piese de pe albumul Last Look at Eden lansat anul trecut.

Fanii muzicii electronice underground vor petrece pe ritmurile unuia dintre cei mai mari maeştri ai genului, Dub FX – Benjamin Stanford, originar din Melbourne, s-a prezentat pentru prima oară publicului în calitate de muzician de stradă în Manchester, iar la 5 ani de la acest „debut” este invitat la cele mai mari festivaluri de pe mapamond, concertele sale din cluburi atrăgând mii de fani.

Organizatorii au rezervat şi o surpriză fanilor lui Dub Fx. În premieră pentru România, artistul a fost de acord să arate tuturor exact cum a reuşit el să ajungă faimos, respectiv el va face un street performance în centrul municipiului Târgu Mureş, pe perioada festivalului.

TIFF şi zeci de programe non-muzicale la Peninsula.

Peninsula oferă şi anul acesta o serie de programe, înafara concertelor de la cele patru locaţii muzicale. Printre noutăţile evenimentului se numără şi proiecţia filmelor selectate de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Astfel, pe toată perioada festivalului vor rula câte trei filme pe zi, respectiv două dintre ele vor fi prezentate în cort, între orele 13-17, iar al treilea va fi proiectat în aer liber, între orele 21 şi 23.

Festivalul readuce Zona Artei, cu body painting, hair styling şi multe alte surprize chiar şi pentru cei mai extravaganţi dintre peninsulari.  Sporturile extreme vor fi din nou unul din punctele de atracţie ale festivalului, vizitatorii având din nou ocazia să practice bungee jumping, căţărare pe peretele artificial sau zipline  (tiroliana) şi să joacă sporturile de echipă în cadrul seriei de competiţii Peninsula. Totodată, jocurile gonflabile revin la festival – vorbim aici de tinerii care se încumetează să se îmbrace în costume pentru a juca în mărime naturală fotbal de masă, sumo sau bull.  În cel mai scurt timp urmează să fie definitivat şi programul Peninsula Park, în cadrul căruia zeci de ONG-ul vor lua startul pentru o competiţie de onoare în ceea ce priveşte oferirea celui mai bogat şi educativ program pentru participanţi.

Cătălin Nunu

credit foto:  Boda Gergo

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts