S-au stabilit finaliştii Eurovisionului din acest an

Divertisment Eveniment

După cea de-a doua semifinală a selecţiei naţionale Eurovision 2013, atât juriul cât şi telespectatorii au ales cei 12 câştigători ce s-au calificat în finala natională a competiţiei, care va avea loc pe 9 martie.

Dacă în prima semifinală au fost aleşi ca finalişti trupa Casa Presei cu piesa “Un Refren”, FreeStay cu melodia “Criminal Mind”, Luminiţa Anghel cu melodia “Unique”, Cezar cu piesa “It’s my life”, Electric Fence cu “Emilia” şi Tudor Turcu – “Hello”, cea de-a doua semifinală i-a desemnat câştigători pe Narcis Iustin Ianau – “Seven”, Elena Carstea Muttart – “Spinning”, Ovidiu Anton – “Run away with me”, Cristian Prajescu – “The best thing in life is to love”, Al Mike feat. Renee Santana – “What is love” şi Andrei Leonte – “Paralyzed”.

În finala din 9 martie vor concura 12 melodii iar reprezentantul României pentru ediţia din acest an a Eurovisionul ce se va desfăşura în Suedia în 16 mai, va fi ales atât prin jurizare, procentul fiind 50% şi de asemenea prin televot tot 50%.

Juriul de specialitate al semifinalelor Eurovision din acest an a fost format din compozitorii George Natsis, Eduard Cârcotă, Andrei Tudor, Mihai Ogăşanu, Crina Mardare, criticul muzical Dana Dorian şi regizorul muzical Sanda Cepraga

La semifinalele Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai.

Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa -, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

__________

Oana Alexa

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts