Municipiul Braşov a fost desemnat „Capitala Verde a României”

Eveniment UBB Radio

„Capitala verde a României” din anul acesta este Municipiul Braşov. În cadrul competiţiei,  Cluj- Napoca a primit „Premiul pentru planul de dezvoltare durabilă”.

Prima ediţie al programului „Capitala Verde a României”, unul din cele mai mari proiecte de protecţie a mediului din ţară, a desemnat câştigătorii. La gala de decernare a premiilor au participat Ministrul Mediului şi Pădurilor, dl. Laszlo Borbely şi reprezentanţii autorităţilor locale din oraşele inscrise în competiţie.

„Această competiţie are rolul de a arăta că ne pasă de mediu şi că suntem activi în acest sens. Este nevoie să contribuim cu toţii la protejarea mediului, iar astfel de proiecte au rolul de a ne atrage atenţia asupra acestui lucru. În ceea ce ne priveşte, chiar dacă a fost un an de criză, am reuşit să alocăm şi să utilizăm de două ori mai mulţi bani pentru investiţii de mediu. Avem multe programe la Administraţia Fondului pentru Mediu care vin în sprijinul autorităţilor locale care depun proiecte viabile”, a declarat Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, cu ocazia Galei de decernare a premiilor.

Timişoara, Cluj, Brăila, Sectorul 2 ( Bucureşti ), Slobozia, Alexandria, Braţov, Deva, Sfântu Gheorghe şi Zalău sunt oraşele care au luat parte la iniţiativa naţională inaugurată în anul 2010 de Umbrela Verde.  În parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Umbrela Verde are ca scop conştientizarea importanţei implicării comunităţii în proiectele de mediu alături de autorităţile locale.

Din cele zece municipii înscrise în cadrul competiţiei, Braşovul a adunat cel mai mare punctaj acordat de juriu. Premiul câştigat de Municipiul Braşov constă în dreptul de utilizare a titlului de Capitala Verde a României pe tot parcursul anului 2011, montarea în oraş a unor elemente de signalistică care vor evidenţia distincţia obţinută, precum şi promovarea la nivel naţional a titlului câştigat.

În cadrul Galei Capitala Verde a României 2010, au fost oferite distincţii şi celorlalte 9 oraşe:

„Premiul pentru strategia de mediu şi managementul deşeurilor”: Timişoara

„Premiul pentru planul de dezvoltare durabilă”: Cluj

„Premiul pentru acţiunile de mediu întreprinse şi comunicarea între autorităţi şi populaţie”: Zalău

„Premiul pentru acţiunile reciclabile întreprinse”: Brăila

„Premiul pentru planul de acţiuni viitoare în domeniul protecţiei mediului înconjurător”: Sfântu Gheorghe

„Premiul pentru acţiunile derulate în vederea evitării/minimizarii poluării”: Deva

„Premiul pentru măsurile luate pentru prevenirea strângerii unei cantităţi mari de deşeuri în spaţiul urban”: Sectorul 2

„Premiul pentru promovarea conceptului de colectare selectivă şi acceptarea acesteia de către locuitori”: Slobozia

„Premiul pentru iniţiativa în domeniul protecţiei mediului înconjurător”: Alexandria

În cadrul competiţiei a existat şi o secţiune specială, desfăşurată în mediul on-line, care a implicat 153 de bloggeri care şi-au susţinut oraşele preferate. Astfel, Sfântu Gheorghe a primit şi Premiul special al blogosferei, adunând cele mai multe voturi, în număr de 58. Acesta a fost urmat de Braşov, cu 45 de voturi şi de Timişoara, care a adunat 19 voturi.

Din jurizare au făcut parte reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor, ai URBB Tuborg România şi reprezentanţii proiectului Umbrela Verde.

Programul „Capitala Verde a României” va continua şi anul următor cu cea de-a doua ediţie. Organizatorii îşi propun ca numărul oraşelor participante în competiţie să se dubleze, încuranjând astfel implicarea comunităţii şi a autorităţiilor locale în problemele mediului. Mai mult decât atât, participarea asigură recunoaşterea eforturilor de punere în practică a unor planuri de dezvoltare durabilă şi sustenabilă destinate generaţiilor viitoare.

___________

Mihaela Creţu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts