Lecțiile crizei actuale în viziunea lui Daniel Dăianu

Criza financiară cu care ne confuntăm a ajuns într-o situație critică, a declarat fostul ministru al Finanțelor, Daniel Dăianu în cadrul conferinței “Uniunea Europeană și Monetară încotro? Lecțiile crizei actuale.”, susținută la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității “Babeș-Bolyai”.

Acesta este de părere că acum e momentul să dam dovadă de solidaritate. Daniel Dăianu se arată dispus chiar să susțină organizatii care să dezvolte programe în soluționarea situației economice actuale făcând apel la etica populației. “La noi, voluntariatul și donațiile se fac cu scopul de a evita fiscalitatea și nu din motive umanitare”, susține fostul ministru.

Combaterea evaziunii fiscale este una din soluțiile propuse de Daniel Dăianu. S-a făcut prea multă risipă din bugetul României, iar Statul nu poate susține cheltuielile publice și sociale, precizează Daniel Dăianu.

Această criză a devenit o criză fiscală. În mare parte, această criză financiară este cauzată de producția nefiscalizată pe care o avem și de ilegalitățile făcute de instituțiile și firmele din țară, a concluzionat Dăianu.

______________

Alexandra Florescu

Foto: serviciu de presă europa.eu

Distribuie articolul!