(AUDIO) Laviniu Lazăr: “Am convingerea că vom primi mai departe sprijin pentru promovarea Clujului la acelaşi nivel şi cu aceeaşi abordare”

Producătorul primului film HD de prezentare al orașului Cluj-Napoca The Heart of Transylvania”, Laviniu Lazăr a fost prezent în studioul UBB Radio, la emisiunea ”Ora de vârf”, moderată de Mihaela Crețu.

Teaser-ul filmului de prezentare al Clujului a fost  realizat în colaborare cu Primaria Cluj.  Versiunea completă va fi disponibilă în curând pe site-ul Primariei Cluj, destinat investitorilor. ”Acesta a fost realizat din dorința de a pune poveștile Clujui în mișcare”, a precizat Laviniu Lazăr în emisiune.

Clujeanul cu un nume special, care a fost botezat de mama sa după numele unui tablou, are în spate 14 ani de producție. A lucrat atât în străinătate, cât și în România, alături de unii dintre cei mai buni profesioniști. De asemenea, pasiunea pentru fotografie și-a descoperit-o încă de la vârsta copilăriei.

Realizarea teaser-ului a durat aproximativ două luni.

”Cumva ne-a luat și pe noi prin surprindere numărul mare de vizualizări. Anul acesta este unul încarcat pentru mine și se pare că visele mele s-au îndeplinit în cursul acestui an”, a declarat Laviniu Lazăr.

În scurt timp va fi gata și cel de-al doilea film, care are ca obiectiv principal atragerea cât mai masivă a turiștilor. De asemenea, viitorul film va prezenta Clujul și din punct de vedere istoric, cultural și academic.

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/11/Interviu-Laviniu-Lazar-la-Ora-de-Varf.mp3|titles=Interviu Laviniu Lazar la Ora de Varf]

”Până acum, clienți precum Ursus, Porsche Romania, Vitrina Advertising, Banca Transilvania, Billa Romania, Rompetrol, Napoca Rally Academy, Pirelli Romania, Lukoil,  CFR 1907 Cluj,  Universitatea Tehnica Cluj, Antena 1, B1 TV sau TVR  au avut încredere în capacitățile mele creative, și asta îmi dă încredere că voi putea găsi soluții la solicitările viitoare ale potențialilor clienți pentru servicii video, foto sau design”, scrie acesta pe blogul său.

În momentul de față teaser-ul se poate vizualiza pe site-ul Primăriei destinat investitorilor.

______________

Anca Baciu