Ioan Piso a fost repus a treia oară în funcție

Cultură UBB Radio

Profesorul universitar Ioan Piso, de la Facultatea de Istorie a Universității “Babeș-Bolyai” a câștigat procesul cu Ministerul Culturii și Cultelor.

Istoricul Ioan Piso a devenit indezirabil pentru Ministerul Culturii și Cultelor atunci când s-a pronunțat împotriva proiectului Roșia Montană, iar în februarie 2005 demiterea lui era decisa deși lipseau motivele. Ioan Piso a fost demis de trei ori în timp de 3 ani, dar de fiecare dată acesta a câștigat procesul cu Ministerul Culturii. La ultimul proces încheiat pe 9 februarie 2010, Curtea de Casatie și Justitie Cluj a obligat Ministerul la 3 lucruri: repunerea în funcția de director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, plata indemnizației și a salariului, dar și plata cheltuielilor de judecată. Indemnizația de conducere ar urma să fie plătita din 6 octombrie 2008 până la această dată, iar salariul din 1 august până astăzi.

Cât timp a fost director al muzeului, Ioan Piso, împreună cu echipa cu care a lucrat, s-a putut bucura de mai multe realizări precum: deschiderea tezaurului după 140 de ani de existență a muzeului, a unei săli de expoziții și achiziționarea terenului din spatele muzeului în vederea extinderii clădirii etc.

“Niciodată cei care au scris de rațiuni, care m-au horcăit în presă sau unde au putut nu au venit să-mi spună ce îi doare, fiindcă scopul lor nu a fost îmbunătățirea managementului sau o cale mai corectă pentru muzeu, ci pur și simplu înlăturarea mea.” a declarat Ioan Piso.

Tot acesta a mai spus că “în fruntea campaniei subterane împotriva mea s-a aflat tot timpul Viorica Crișan, fosta mea studentă.” Viorica Crisan a fost cea care a ocupat funcția de director de când Ioan Piso a fost destituit.

Codrea Delia

Ciorbea Gabriel

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts