Festivalul de Film Studențesc “Ffest” la a treia ediție

Din oraş Eveniment

Universitatea de Artă și Design, Universitatea “Babeș-Bolyai” împreună cu Universitatea “Sapientia” organizează în perioada 25-27 noiembrie Festivalul de Film Studențesc “FFeST”.

Anul acesta, festivalul va avea un buget de doar 3.000 lei, față de anul 2008, când organizatorii au avut la dispoziție suma de 8000 leiEvenimentul se află la cea de-a 3 a ediție și se va desfășura la Casa Matei, în amfiteatrul Auditorium Maximum (U.B.B.) și în clădirea Universității Sapientia. Anul acesta, festivalul va avea un buget de doar 3.000 lei, față de anul 2008, când organizatorii au avut la dispoziție suma de 8000 lei.

“Din păcate această ediție se suprapune cu criza financiară , iar marea noastră problemă în acest moment este atragerea  de fonduri pentru a putea asigura premiile cu care i-am obișnuit pe participanți. Anul trecut am ajuns la un record de premii însemnând aproape 15.000 euro. Anul acesta atragerea de fonduri atât din partea instituțiilor locale cât și din partea sponsorilor tradiționali este problematică”, a declarat  Doru Pop, conferențiar al Facultății de Teatru, Film și Televiziune.

În cadrul Festivalului de Film Studențesc “FFest” vor fi organizate întâlniri cu mari regizori din cinematografia românească, dar și seminarii susținute de  specialiști străini.

Flavia Gherle

Foto: Otilia Chiș

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts