Cetățenii străini din Libia sunt evacuați

Situația din Libia se înrăutățește astfel încât numeroase țări europene au anunțat că trimit avioane și nave pentru a-și repatria cetățenii.

Şase români din Libia au ajuns azi dimineaţă la Sofia la bordul unui avion trimis de Bulgaria pentru evacuarea cetăţenilor săi, anunță Evenimentul Zilei. Mulţi români sunt încă blocaţi în ţara afectată de un conflict violent, unii dintre ei în deşert, departe de capitala Tripoli.

Din evidenţele Ambasadei României, în Libia se află un număr de aproximativ 500 de cetăţeni români. La nivelul Ambasadei României la Tripoli au fost înregistrate 450 de cereri de asistenţă consulară şi informaţii din partea cetăţenilor români care se află în Libia. Dintre acestea, 220 au fost solicitări de informaţii privind modalitatea de părăsire a zonei. Un număr de 80 de cetăţeni români s-au întors deja în România prin curse regulate sau speciale, operate de state europene

Șeful diplomației britanice William Hauge a anunțat că va trimite o cursă charter și un avion al marinei regale pentru a evacua cetățenii britanici, imediat ce va obține din partea Guvernului libian autorizarea de aterizare, anunță Mediafax.

În noaptea de marți spre miercuri, un prim avion, care aparține forțelor aeriene franceze a repatriat 400 de francezi din Tripoli, iar un al doilea avion trebuie să repatrieze turiști plecați în excursie în deșertul libian, de la Shebba.

Trei avione germane au aterizat, ieri în cursul după-amiezii la Tripoli pentru a repatria aproximativ 400 de cetățeni germani. Și autoritățiile olandeze au trimis un avion al armatei aeriene pentru a recupera de la Tripoli în jur de 100 de cetățeni.

Autoritățile Greciei sar în ajutor, pentru salvarea cetățenilor europeni, cu două feriboturi ce au o capacitate de aproximativ 1.200 de locuri.  Acestea au pornit ieri seară din portul Patras (Sudul Greciei) tot spre capitala Libiei.

China are de evacuat în jur de 33.000 de cetățeni chinezi din această țată. Autoritățile au optat, în principal pentru vapoare care vor evacua cetațenii, potrivit anunțului dat de Guvern.

În jur de 560 de cetățeni italieni se aflau pe teritoruiul Libiei, dintre care 400 au fost repatriați la bordul a două avioane comerciale, iar 160 care trăiau în afara capitalei așteptă să fie evacuați.

Rusia intenționează să trimită 4 avioane pentru a evacua 563 de cetățeni, iar Polonia a anunțat că va trimite un avion pentru cei 70 de polonezi. Portugalia deja și-a evacuat toți cetățenii de pe teritoriul Libiei la fel și armata aeiană austriacă cu un C-130 care a decolat de la Tripoli în noaptea de luni spre marți, la bord cu 62 de europeni, printre care 9 austrieci.

_________

Maria Ghere

Foto: sofiaecho.com

Distribuie articolul!