Managerii mai multor firme au semnalat o scădere bruscă în rândul angajaților din toate domeniile, până în decursul lunii iulie cel puțin.
Institutul Național de Statistică anunță că în cadrul industriei prelucrătoare, managerii prevăd în luna mai a anului curent, pentru următoarele trei luni, o scădere a volumului producției. În timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a celor obținute prin prelucrarea țițeiului se va înregistra o creștere, pentru fabricarea echipamentelor electrice va avea loc cea mai mică scădere, mai adaugă INS.
Cât despre domeniul construcțiilor, în urma estimărilor făcute în luna mai a anului 2020, se va înregistra o stabilitate a volumului producției pentru următoarele trei luni, iar managerii au sesizat o scădere moderată a numărului de salariați.
În ceea ce privește serviciile, conform estimărilor din luna mai a anului 2020, cifra de afaceri va simți scăderi în următoarele trei luni, iar activitățile care vor înregistra aceste scăderi sunt: activitățile de creație și interpretare artistică, activitățile agențiilor turistice și ale tur-operatorilor, ba chiar și cele sportive, recreative și distractive. Cu o scădere moderată a numărului de salariați ne confruntăm și în acest domeniu, iar legat de prețurile de vânzare și facturare ale prestațiilor, acestea vor avea și ele o tendință de scădere, mai anunță institutul.
În sectorul comerțului cu amănuntul, managerii au preconizat pentru următoarele trei luni o tendință de relativă stabilitate a activității economice, iar volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra și el o stabilitate. La fel ca peste tot, numărul de salariați va scădea, iar prețurile de vânzare cu amănuntul vor crește, transmite institutul.
Sursa: Unsplash
Raluca Draia