Viața într-un scaun cu rotile este diferită față de cea cu care suntem obișnuiți, din punct de vedere fizic, social, relațional, profesional. Pentru multe astfel de persoane, o viață apropiată de normal este totuși realizabilă.
I-am întâlnit pe Ioana și Lucian, instructori de viață independentă (ajută persoanele cu dizabilități să nu depindă de sprijinul cuiva), la Fundația Motivation, loc care, după spusele lor, i-a schimbat complet.
Aceștia vor participa la Maratonul Internațional WizzAir din data de 15 aprilie 2018, cu scopul de a strânge fondurile necesare înscrierii a trei persoane cu dizabilități locomotorii, la o tabără de instruire pentru viață independentă.
Cristian George Cernucan, kinetoterapeut și coordonatorul echipei Motivation Cluj, ne-a oferit mai multe detalii despre ceea ce își doresc să facă prin aceste proiecte.
- Care este povestea din spatele implicării tale în Fundația Motivation?
În noiembrie 2013 l-am cunoscut pe Lucian, iar împreună cu încă un coleg am pornit, să zic așa, povestea Motivation Cluj pentru că până în 2013 nu a mai existat o echipă Motivation Cluj.
- Cum este să lucrezi cu utilizatorii de scaun rulant?
Cu persoanele cu dizabilități e plăcut să lucrezi, dacă te dedici și urmărești să aduci un bine (un aport) societății. Dacă o faci doar pentru că ești angajat, este dificil.
- Care sunt dificultățile pe care le întâlnesc, zi de zi, acești beneficiari?
În primul rând, accesibilitatea, oriunde se duc, trebuie să se gândească în prealabil dacă vor putea să intre acolo. Instituțiile publice încă nu au rampe accesibile sau ghișeul de care ei ai nevoie este la etajul 4 și nu este lift. Accesibilitatea și tot ce ține de aceste bariere urbane, de borduri, e destul de greu să te deplasezi în scaun rulant când nu ai trotuar.
- Ne poți împărtăși o amintire memorabilă din cadrul proiectelor Fundației Motivation, în care ați fost implicați?
Caravana Mobilității a fost un proiect care mi-a fost foarte drag și foarte la inimă. O caravană Motivation se deplasa într-o zonă, unde puneam la dispoziție atât un service pentru scaune rulante, cât și scaune rulante pentru cei care nu aveau, din mediul rural. Persoanele respective puteau să treacă în decurs de două zile pe la acea caravană, unde erau evaluați, instruiți cu privire la viața independentă, primeau un scaun în caz că nu aveau unul adecvat sau le era reparat scaunul pe care-l dețineau și avea anumite defecțiuni. A fost un proiect care mi-a rămas în minte în ideea asta, că eram proactivi, în sensul că mergeam noi la beneficiari cu toată recuzita.
- Care este scopul Maratonului Wizz Air?
Scopul maratonului din aprilie este să trecem trei utilizatori de scaun rulant din pasivitatea în care se află acum, în activ. Încercăm cu aceste servicii să ajungem la toți utilizatorii de scaun rulant, care au o dizabilitate dobândită. Majoritatea după un accident rămân imobizilitați la pat, consideră că li s-a terminat viața. Noi încercăm să-i aducem în aceste tabere și să le arătăm că nu este așa, dar nu le vom arăta noi, care suntem pe picioare, ci le vor arăta colegii noștri, care sunt în scaun rulant, cu diferite grade de dizabilitate. În felul ăsta dorim să le demonstrăm că pot obține un loc de muncă, pot să studieze, pot să obțină permis auto, pot deveni independenți și pot trăi fără a avea mereu pe cineva lângă ei.
- De ce crezi că ar trebui să se implice oamenii în asemenea proiecte?
Cel mai la-ndemână lucru pe care-l văd și de care văd că ne lovim zi de zi este că oamenii nu știu și nu pentru că sunt nepăsători, ci pentru că informația nu a ajuns la ei. Când aud oamenii de ceea ce facem noi, sunt destul de deschiși și ne ajută, dar în general oamenii care aud de noi sunt oamenii care au deja o persoană cu dizabilități în familie. Nu se ia la noi în calcul, în România, reintegrarea socială a persoanelor cu dizabilități locomotorii.
- Ce este special la Maratonul Wizz?
Zic eu, dacă reușești să alergi în scaun rulant, e clar că poți face multe lucruri din scaun rulant. Mi-ar placea ca oamenii să înțeleagă ce facem noi și să ne ajute cei care pot financiar, dar în primul rând să înțealagă ce facem noi deoarece le va fi mai ușor când vom avea alte proiecte, vom avea o deschidere mai mare dacă lumea vede și știe despre ce este vorba. Să vină pe 14 și pe 15 aprilie să ne cunoască.
În România, persoanele cu handicap fizic neinstituționalizate sunt 140.593 (adulți și copii), dintre care 7.754 sunt în București.
În provincie, județul cu cele mai multe persoane cu handicap fizic, neinstituționalizate, este Cluj, cu 7.631 de persoane, conform Autorității Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Mădălina Pîrlog/Sursa fotografiilor: Bogdan Podar
