Baia Mare este un orășel din inima județului Maramureș. Aici, oamenii sunt pașnici și vorbăreți, deschiși și plini de viață și, cunoscând maramuerșenii, dacă ajungi pe aici e imposibil să nu guști pălinca lor, făcută din cele mai aromate recolte.
Pe lângă oameni primitori, vei vedea și o mulțime de obiective turistice, de care poate nu ai auzit niciodată datorită faptului că Baia Mare este un orășel destul de mic și nu este la fel de mediatizat ca alte orașe ale țării.
Muzeul Satului
Pentru iubitorii de arhaic și de tradiții, Muzeul Satului este primul loc în care ar trebui să ajungă. Aici veți putea observa felul în care se gospodăreau în trecut, maramureșenii. Casele din lut cu acoperișuri din fân, te vor transpune cu adevărat în universul arhaic, departe de cotidian, în care își petreceau strămoșii zilele. Aerul curat și mirosul de fân, precum și uneltele expuse atât în căsuțe, cât și înafara lor, vor face ca totul să pară și mai autentic.
Muzeul de etnografie și artă populară
În continuare, următorul obiectiv turistic pe care trebuie să îl vizitați când veniți în Baia Mare este Muzeul de etnografie și artă polulară. Astfel, călătoria în trecut pe care o începeți odată ajunși la Muzeul Satului, se va continua aici, cu expozițiile care cuprind tezaurul creației populare materiale din cele patru zone etnografice ale județului: Maramureșul istoric, Chioar, Lăpuș și Codru. Acest muzeu pune la dispoziție o sală în care sunt expuse obiecte reprezentative pentru ocupațiile de bază existente în trecut: agricultura și creșterea animalelor, precum și o altă încăpere în care sunt prezentate instalații tehnice și trei dintre cele mai importante meșteșuguri: fierăritul, dulgheritul și tâmplăria.
Turnul lui Ștefan
Turul orașului va continua în zona centrului istoric, unde poate fi observat Turnul Ștefan, turnul-clopotniță al fostei biserici cu hramul “Sfântul Rege Ștefan”. Acesta se poate vizita și în interior, iar priveliștea pe care o oferă balconul acestuia cuprinde o parte destul de mare a orașului, văzută de sus. Povestea acestuia este una interesantă, iar în urma săpăturilor arheologice efectuate în jurul acestuia, au fost descoperite alte ruine ale bisericii, pe care turiștii le pot vedea.
Alte obiective turistice
Alte obiective turistice care ascund povești minunate sunt Bastionul Măcelarilor și statuile din centrul orașului, despre care legenda spune că la miezul nopții, statuia lăsată pe spate se ridică. Turnul Combinat este un alt obiectiv cu o poveste fascinantă. Acesta este mai înalt chiar și decât Turnul Eiffel și aduce aminte localnicilor de marea poluare pe care a suferit-o orașul cu câțiva zeci de ani în urmă.
Baraj Firiza
Pentru aventurierii iubitori de pădure și spațiu verde, Barajul Firiza reprezintă un loc perfect de relaxare într-un weekend cu prietenii. Aici tinerii campează, înoată și pescuiesc. Departe de mediul urban, este situat în inima pădurilor care îl împrejmuiesc, iar cântecul păsărilor te afundă într-o atmosferă de poveste.
Vârful Igniș
Puțin mai departe de baraj, Vârful Igniș așteaptă iubitorii de munte. Acesta are altitudinea 1307 m și aparține de Munții Gutâi. Priveliștea cuprinde o perspectivă de ansamblu asupra orașului și împrejurimilor, iar aerul curat și nepoluat din Vârful Igniș te face să te simți liber, departe de orice sursă de stres.
Sursa: Săpânța Maramureș
Oana Șuteu