Consiliul European a adoptat un instrument pentru a ajuta lucrătorii să nu își piardă locul de muncă, din cauza crizei economice provocată de pandemia de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
Proiectul SURE oferă ajutor economic în valoare de până la 100 de miliarde de euro statelor membre. Acest proiect permite acestora să împrumute de la UE o sumă de bani pentru a ajuta la finanțarea șomajului tehnic, pentru a sprijini persoanele cu o activitate independentă, micile afaceri și locurile de muncă.
SURE este un program dintr-o serie de trei plase de siguranță realizat de Eurogrup (organism informal cu atribuții economice), la 9 aprilie 2020, în valoare de 540 de miliarde de EUR. Are scopul de a sprijini locurile de muncă și micile afaceri a statelor membre UE. Liderii UE au aprobat proiectul și au cerut ca instrumentul să fie operațional de la 1 iunie 2020.
Zdravko Marić, viceprim-ministru și ministrul finanțelor al Croației, a declarat:
„Dincolo de implicațiile pentru sănătatea publică, pandemia a provocat și perturbări economice și sociale de amploare, numeroase întreprinderi fiind nevoite să facă apel la sprijinul public pentru a păstra locurile de muncă. SURE va reprezenta o plasă de siguranță vitală pentru protejarea locurilor de muncă și a lucrătorilor, întrucât va asigura faptul că statele membre dispun de mijloacele necesare pentru a finanța măsurile de combatere a șomajului și a pierderii de venituri, precum și anumite măsuri legate de sănătate”.
Comisia va obține fondurile necesare pentru acest proiect de pe piețele internaționale de capital. Iar împrumuturile SURE se vor susține din bugetul UE, dar și din garanțiile pe care statele membre trebuie să le achite. Chiar dacă toate statele membre vor putea beneficia de instrument, SURE va fi „plasa de siguranță”, în special, pentru lucrătorii din zonele cele mai afectate de criza COVID-19.
Programul SURE va fi disponibil după ce toate statele membre își vor achitate garanțiile Uniunii Europene și va fi disponibil până la 31 decembrie 2022.
Sursa: Pixabay
Andreea Neamț