“This is my voice” – fotografii de 1000 de cuvinte

Cultură Eveniment

Vernisajul expoziției “This is my voice”, care prezintă o selecție de fotografii realizate de 40 de tineri surdo-muți, români și polonezi, a avut loc în această seară în foaierul Bibliotecii Județene “Octavian Goga”.

Cei 40 de tineri au reușit să comunice prin acest mijloc universal, au transferat emoții, probleme personale și gânduri într-o zonă accesibilă tuturor și care se adresează direct simțului nostru vizual și sentimentelor. Organizatorul expoziției, Asociația Euroarte și Asociația ArtImage au finalizat itinerarul românesc al expoziției, aceasta de la Cluj fiind ultima din țară, după București și Craiova, urmând să plece spre Varșovia.

Ioana Filipaș, reprezentanta Asociației Euroarte, a fost responsabila cursurilor desfășurate la Cluj prin care, prin metoda Photovoice, tinerii au învățat cum să se exprime prin fotografie. “Când mi s-a propus proiectul și am fost întrebată dacă doresc să suțin cursurile, am crezut că vom avea probleme în comunicare și va fi greu. Apoi, am văzut că, de fapt, am învățat cum să vorbesc cu ei și ne-am înțeles foarte bine” ne-a spus Ioana.

Proiectul “This is my voice” este scris de Asociația Euroarte și fotografa.ro și finanțat de către Comisia Europeană prin programul “Tineret în acțiune”, Acțiunea 1.3 – proiecte pentru democrația participativă.

____________

Anca Scutelnicu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts