Mulţi nervi şi o înfrângere pentru Jolidon

Sport UBB Radio

Handbalistele Universitaţii Cluj au pierdut meciul, din etapa XXIV-a a Ligii Naţionale, împotriva celor de la HCM Ştiinţa Baia Mare cu scorul de 21 la 27.

Partida a început bine pentru ambele echipe, niciuna nereuşind să se desprindă la mai mult de un gol în primele zece minute ale meciului. Urmează o serie foarte bună a Ştiinţei Baia Mare care se desprinde la trei goluri, dar Jolidonul revine în joc cu patru goluri consecutive până în minutul 20. Prima repriză se încheie la egalitate, scor 13 la 13.

Repriza secundă începe bine pentru Jolidon, care înscrie două goluri în primele trei minute, fără să fi primit vreunul, dar după o eliminare de două minute scade ritmul jocul şi îi permite Ştiinţei să reintre în meci. Pentru Universitatea urmează o serie de zece minute în care nu înscrie nici măcar un gol, iar pentru Baia Mare minute care le-au propulsat spre câştigarea partidei.

Antrenorul Jolidonului Gheorghe Covaciu, a fost foarte supărat din cauza rezultatului şi a faptului că în presă s-a speculat ca ar face blat cu diferite echipe, astfel încât, locul doi are acum un gust amar.

Principala marcatoare a fost Melinda Geiger, interul dreapta a Şiinţei Baia Mare, urmată de Jenica Rudics, de la aceeaşi echipă, cu 6 reuşite şi de Roxana Joldes, interul stânga al Universitaţii.

“U” Jolidon mai are de disputat două meciuri, cu Universitatea Reşiţa în deplasare si acasă cu HC Oţelul Galaţi.

[nggallery id=36]

________

Mihaela Cora

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts