Informare medicală gratuită pentru publicul clujean FOTO

Din oraş Eveniment

Cea de-a doua ediţie la Cluj a seminarului medical „Întâlnirile Safrina” s-a desfăşurat sub sloganul „Cadoul tău de week-end” sâmbătă, 12 februarie, la Hotel City Plaza.  Rolul „Întâlnirilor Safrina” este de a facilita comunicarea  dintre publicul larg, asociaţiile de pacienţi şi cadrele medicale.

„Este un evemiment despre sănătate şi frumseţe care se adresează în special femeilor. Astăzi, rolul lui a fost să vorbească despre sănătate. Temele abordate de către lectori au fost de interes general: vaccinurile facultative, afecţiuni de sezon, terapia cu antibiotice, dureri de spate, dureri de stomac, afecţiunile cardiace, gastrice, osteoporoză” a declarat Mihaela Lupsă, director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj.

În cadrul evenimentului au existat şi două tombole, unde participanţii au putut caştiga câte un săpun natural oferit de organizatorii evenimetului.

Seria acestor evenimente a fost iniţiată de Houston NPA. „Întâlnirile Safrina” se află la cea de-a doua ediţie la Cluj, iar la nivel naţional au avut loc alte cinci întâlniri în: Constanţa (6 septambrie 2009), Cluj (ianuarie 2010), Sibiu (mai 2010), Bucureşti (iunie 2010) şi din nou Constanţa (septembrie 2010). Aceste întâlniri au ca scop informarea directă a participanţilor, care sunt  îndrumaţi să pună cât mai multe întrebări.

„ A fost o luptă foarte puternică la început pentru că oamenii capătă curaj de la ediţie la ediţie. La început erau în sală 30-40 de persoane, iar astăzi sala este plină, cu toate că ne aflăm la cea de-a doua întâlnire la Cluj, şi a şasea la nivel naţional, iar următoarea întâlnire va avea loc la Abla-Iulia, în 19 februarie, la Hotel Parc”, a declarat Dr. Maria Mihaela Szerac, CEO Houston NPA.

Următoarele întâlniri vor avea loc în: Alba-Iulia (19 septembrie), Brăila (iunie), Târgu-Mureş (iulie), Călăraşi (august), Constanţa(septembrie), Bucureşti(octombrie) şi Sibiu (octombrie). Intrarea este liberă la toate eveminetele, pe bază de înscriere la evenimente@huston.ro

[imagebrowser id=133]

_________

Anca Baciu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts