Coreea de Nord a atacat Coreea de Sud

Aproximativ 200 de obuze au fost trimise de Coreea  de Nord spre o insulă sud-coreeană la ora locală 14.34 (7.34 ora României), anunţă agenţia Yonhap citată de CNN.  Cel puţin un militar a murit, alţi 13 au fost răniţi şi cel puţin 60 de case au fost  incendiate. În aceste condiţii, armata sud-coreeană se află în alertă maximă, iar civilii de pe insula Yeonpyeong au fost evacuaţi în buncăre.

Armata sud-coreeană a ripostat cu aproximativ 80 de obuze.

Atacul vine pe fondul unor tensiuni existente între Coreea de Nord şi Coreea de Sud după ce regimul nord-coreean a efectuat mai multe teste nucleare în ultima vreme, condamnate de ONU.

__________

Mara Rusu

Foto: reuters.com