Doi studenți de la Jurnalism au construit un centru de zi pentru o comunitate de copii

Studenti UBB

Doi studenți ai Departamentului de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Loredana Bertișan și Saul Pop, au realizat un centru de zi pentru pentru o comunitate de copii din Homorodu de Sus (Satu Mare), prin campania Art4Education.

Strângerea de fonduri pentru realizarea construcției a început din primăvară, pe pagina de Facebook dedicată, unde o comunitate importantă de persoane dornice să ajute s-au implicat atât în campania de acum, cât și în celelalte derulate în trecut (ex.: Fă ghiozdanul unui copil, campanie în urma căreia aproape 200 de copii proveniți din familii cu posibilități financiare reduse au primit rechizitele necesare unui an școlar ori Îndeplinim dorințe, campania de Crăciun în urma căreia mai mulți copii au primit cadouri).

Construcțiile la centrul din Homorodu de Sus au început imediat după începerea strângerii fondurilor, fiind finalizate luna aceasta, când a avut loc și inaugurarea.

,,Am construit, așa cum ne place nouă să spunem, un centru de vise, unde copiii din Homorodu de Sus, dar și cei din satele învecinate, să poată să găsească un loc cald, curat și primitor, dotat cu toate cele necesare pentru activitățile de tip afterschool și dezvoltare personală. Tot ce se vede în poze, în video, e parte dintr-un nivel de muncă foarte mare, dar care ne-a adus satisfacții.”

a precizat Loredana.

Copiii beneficiari ai centrului de zi realizau până acum ore de română, matematică, cultură generală, engleză, bune maniere și cateheză, alături de preotul comunei și de soția sa, însă le lipsea locul propriu-zis unde să se desfășoare aceste activități.

Centrul de zi construit de cei doi studenți, cu sprijinul membrilor comunității Art4Education, a avut nevoie de numeroase renovări până la etapa de mobilare și decorare.

,,Nu am fi reușit să facem nimic din ce a ieșit în final fără ajutorul oamenilor din comunitatea de pe Facebook, oameni care au crezut în noi și care ne-au ajutat să bucurăm copiii. Le suntem datori cu zecile de îmbrățișări primite și la inaugurarea centrului, și la celelalte campanii și le mulțumim din toată inima! Alături de mulțumirile pentru ei, venim cu mulțumiri și către conducerea facultății la care studiem, dar și către colega și prietena noastră, Laura Revnic, datorită căreia le putem arăta donatorilor tot ce a ieșit.”

a adăugat Saul.

Următoarea campanie „Îndeplinim dorințe”, prin intermediul căreia copiii vor primi cadouri de Crăciun, va fi derulată în curând pe pagina de Facebook Art4Education.

Totodată, campania “Bring the joy of Christmas”, al cărei scop este strângerea de alimente neperisabile, hăinuțe, produse de curățenie și alte lucruri pentru casă ori bani pentru o mașină de lemne de foc, ce vor fi donate unui tată rămas singur cu cinci copii, se va desfășura în paralel.

Doritorii pot lua legătura cu Loredana și Saul pe pagina de facebook Art4Education sau la numerele de telefon 0741 431 755, 0749 601 657.

– Alexandra Boierean / Sursa fotografiilor: Art4Education

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts