Christine Lagarde își va anunța candidatura la funcția de director general al Fondului Monetar Interațional

Internaţional

Ministrul francez al Finanțelor, Christine Lagarde, își va anunța astăzi candidatura la poziția de director general al Fondului Monetar Interațional (FMI), cu toate că marile puteri economice urmăresc încetarea dominației europene asupra postului, conform Mediafax.

Brazilia, Rusia, China, India și Africa de Sud au criticat dur, într-un comunicat, decizia oficialităților europene prin care au propus ca noul director general al FMI să fie ales în mod necesar din Europa, conform unei tradiții informale care datează de la înființarea instituției financiare, după cel de-al doilea Război Mondial. Statele care se opun mai subliniază că desemnarea în această funție ar trebui să fie bazată pe competență și nu pe naționalitate.

Deși grupul marilor puteri nu agreează candidatura ministrului francez, nu a existat nicio altă propunere pentru șefia FMI, ceea ce va sprijini, cu siguranță, desemnarea Christinei Lagarde în funcția de director general.

Pe de altă parte, Mexicul l-a propus oficial pe Augustin Carstens, guvernatorul băncii centarale a țării și fost director general al FMI și susține că mai mult state și-au declarat deja sprijinul pentru acesta. De asemenea, Africa de Sud și Kazahstanul și-ar putea nominaliza proprii candidați.

Dominique Strauss-Kahn, fostul director general al FMI, a demisionat săptămâna trecută din această funcție, după ce a fost arestat la New York sub acuzaţii de tentativă de viol. Strauss-Kahn, fost ministru de finanţe în Franţa, îşi susţine nevinovăţia şi aşteaptă să fie judecat.

_______________

Teodora Iancu

Foto: rdujour.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts