China a avut rolul decisiv la Summit-ul G20

Summit-ul G20 de la Paris, de la sfârșitul săptămânii trecute, a reunit miniştrii de finanţe ai celor mai importante economii ale lumii care au căzut de acord cu greu asupra indicatorilor pe care îi vor urmări pentru a identifica dezechilibrele din cadrul economiei mondiale.

Indicatorilor G20, datoria publică, deficitul bugetar, capacitatea de economisire a populaţiei, gradul de îndatorare a populaţiei, balanţa comercială și fluxurile nete de investiţii,  nu le vor fi atribuite valori maxime ce nu trebuie depăşite, dar pe baza lor vor fi trasate propuneri pentru coordonarea politicilor economice, scrie agenţia de ştiri Thomson Reuters citată de zf.ro.

China a ridicat cele mai multe nemulțumiri și a reuşit să îi convingă pe reprezentanţii celorlalte ţări să nu includă printre aceşti indicatori rezervele monetare şi cursul valutar. China este ţara cu cele mai mari rezerve valutare din lume, de peste 2.800 mld. dolari, şi este acuzată de mai multe ţări, printre care şi SUA, că îşi menţine în mod artificial moneda devalorizată pentru a-şi ajuta exportatorii, scrie adevarul.ro.

„Nu a fost simplu. Au fost, în mod clar, interese divergente, dar am reuşit să ajungem la un compromis asupra unui text, a cărui implementare va fi solicitantă, dar va oferi echilibru economic.”, a spus ministrul francez de finanţe, Christine Lagarde, cel care a prezidat summit-ul.

La masa negocierilor, China nu a făcut nicio concesie, astfel dobânzile pentru rezervele valutare ale Chinei nu vor fi luate în considerare în calcularea balanţei contului curent, pe baza căreia se măsoară volumele comerciale şi de capital care intră şi ies din ţară.

Atât SUA, cât și alte state occidentale au reproşat Beijingului faptul că ar menţine yuanul subevaluat în mod artificial, cu scopul de a stimula exporturile. Efectul pe termen lung al acestei politici este acumularea de către gigantul asiatic a unei rezerve masive de monedă străină care ar pune în pericol echilibrul în cadrul economiei mondiale.

În timp ce ministrul francez de finanţe Christine Lagarde s-a arătat optimist cu privire la creşterea şanselor de preîntâmpinare a unei posibile crize economice prin implementarea acestor indicatori de coordonare a politicilor economice, analiştii economici rămân circumspecţi.

___________

Ana Giol

Foto: arabianbusiness.com